Politic

Ciolacu și-a luat consilier de stat un fost ministru de Externe

Fostul ministru de Externe Luminiţa Odobescu a fost numită consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului Marcel Ciolacu, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Luminiţa-Teodora Odobescu se numeşte în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului”, se precizează în decizie.

Cine este Luminița Odobescu

Luminița Odobescu a fost numită de președintele Klaus Iohannis în funcția de ambasador al României la UE chiar la începutul mandatului său, în 2015, odată cu numirea lui George Maior ambasador în SUA și a lui Emil Hurezeanu în Germania.

În vârstă de 52 de ani, Odobescu este diplomat de carieră. Între noiembrie 2012 şi august 2015 a fost consilier de stat pentru afaceri europene şi politică externă în cadrul Cancelariei premierului. În decembrie 2014 i-a fost acordat gradul diplomatic de ambasador.

Potrivit Reprezentanței Permanente a României la UE, a fost secretar de stat pentru afaceri europene în cadrul Ministerului Afacerilor Externe în perioada februarie – noiembrie 2012, iar între 2008 şi 2012 a îndeplinit funcţia de director general al Departamentului Uniunea Europeană din Ministerul Afacerilor Externe, fiind responsabilă cu gestionarea ansamblului problematicii UE şi a dialogului politic bilateral cu statele membre UE, AELS (Organizația Europeană a Liberului Schimb) şi Turcia.

Între anii 2002 şi 2007 a deţinut diverse poziţii în cadrul Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană – Bruxelles, gestionând o serie de capitole în cadrul negocierilor de aderare a României la UE (energie, uniune economică şi monetară, taxare, comerţ, etc.).

După semnarea Tratatului de aderare a României la UE, Luminiţa Odobescu a asigurat coordonarea şi pregătirea reuniunilor Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi Adjuncţi (COREPER I), participând, în paralel, la o serie de grupuri de lucru ale Consiliului şi Comisiei Europene.

Între 1999 şi 2002 a fost şef de serviciu în cadrul Departamentului de Comerţ Exterior, având responsabilităţi legate de gestionarea relaţiilor comerciale între România şi Comunităţile Europene, în cadrul Acordului European de
Asociere. Între anii 1995 și 1999 a ocupat diverse poziţii în cadrul serviciului Uniunea Europeană din acest Departament, iar între 1992 şi 1995 a fost cercetător ştiinţific la Institutul Naţional „Virgil Madgearu”.

Articole similare