Politic

Ciolacu: Patru ore de „terapie pe ciolan”, asta fac Cîțu și toată șleahta sa de iresponsabili

Liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, îi acuză pe liderii formațiunilor politice din coalițía de guvernare că, în loc să guverneze, stau câte patru ore în „terapie pe ciolan”, le cere să lase „păruiala gingașă” și să adopte cel puțin șase măsuri concrete și urgente „pentru a stopa prăbușirea totală” a României.

„Patru ore pe zi de <terapie pe ciolan>! Asta fac <partenerii> de Coaliție în loc să guverneze! România reală este în colaps. Românii știu și simt asta, dar trebuie ca și Cîțu și toată șleahta sa de iresponsabili să știe ceva: că nu mai pot continua așa. Să lase păruiala gingașă”, scrie Marcel Ciolacu pe Facebook. El cere guvernanților să adopte cel puțin șase măsuri concrete și urgente „pentru a stopa prăbușirea totală”, respectiv testare extinsă și anchete epidemiologice ,,pe bune” pentru oprirea răspândirii virusului, facilitarea accesului la vaccin prin înființarea de micro-centre de vaccinare în toate localitățile, implicarea activă a celor peste 11.000 de medici de familie și a Bisericii pentru dublarea capacității de vaccinare și finanțarea urgentă cu suma de minimum 1 miliard lei a cheltuielilor pentru secțiile ATI de unde s-au tăiat masiv bani și pentru achiziția urgentă de medicamente pentru spitalele care nu mai au cu ce să trateze pacienții.

De asemenea, liderul PSD solicită deblocarea urgentă a sumei de 1 miliard de euro promisă către companii pentru salvarea economiei și a locurilor de muncă, măsuri de sprijin dedicate persoanelor vulnerabile pentru a compensa explozia prețurilor și a cursului valutar, precum și achitarea restanțelor de peste 1,2 miliarde de lei la subvențiile pentru agricultură și a ajutoarelor pentru creșterea animalelor. „Asta așteaptă oamenii de la voi! Soluții, nu <mermeleală>. Rezultate, nu ciolan”, conchide Ciolacu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker