Politic

Ciolacu: Nu vreau să fiu un președinte care trage la poartă

Liderul Partidului Social Democrat la funcția de președinte al României, premierul Marcel Ciolacu, a conturat portretul viitorului premier al României, în eventualitatea în care va deveni președinte al țării. Pe parcursul unei emisiuni la Antena 3 CNN, Ciolacu a subliniat că președintele trebuie să joace rolul unui „arbitru corect” și nu al unui jucător care „trage la poartă”, făcând aluzie la președinții Traian Băsescu și Klaus Iohannis.

„Eu nu vreau să fiu un președinte care trage la poartă. Nu acela este rostul unui președinte. Traian Băsescu a tras la poartă și cine i-a stat în cale i-a omorât, i-a băgat la pușcărie. Am avut un alt președinte căruia i-a fost lene și să intre pe teren să vadă ce se întâmplă. A intervenit în funcție de interesele partidului din care făcea parte (…) El (președintele, n.r.) trebuie să fie arbitru. Un arbitru corect, un arbitru solidar. Reformele nu aduc numai aplauze. Eu vreau să fiu un președinte care stă lângă primul ministru, eu vreau să stau cu el. Vreau să merg cu prim-ministrul de mână la președinta Comisiei (Europene, n.r.) să negociez pentru România”, a declarat Ciolacu.

Marcel Ciolacu a precizat că, dacă va câștiga alegerile prezidențiale, va numi un premier din afara partidului său pentru a crea un echilibru politic necesar în contextul actual. „Puterea trebuie împărțită mai ales în contextul actual. Le-am spus și colegilor din partid să nu se supere că dacă PSD va fi primul partid, nu va avea 50 la sută, va trebui făcută o nouă coaliție. Primul ministru trebuie să fie din partea altui partid, ca să creezi echilibru și premizele pentru asemenea provocare pe care eu mi-o doresc (…) Sunt ferm convins: colegii mei știu, le-am și explicat deja, o să înțeleagă toți că este bine pentru echilibru să fie un prim-ministru din alt partid”, a subliniat el.

Ciolacu a insistat că România are nevoie de stabilitate și coabitare între puterile politice pentru a preveni noi crize politice. De asemenea, și-a exprimat dorința de a rămâne „un președinte normal”, păstrându-și autenticitatea și relațiile apropiate cu echipa sa. Marcel Ciolacu a concluzionat că vrea să fie un președinte care lucrează îndeaproape cu premierul, pentru binele României, menționând că va continua să susțină reformele chiar și atunci când acestea nu aduc aplauze.

Articole similare