Politic

Ciolacu, mesaj către „puberii din guven”: „Capul în pământ de rușine și refaceți urgent PNRR”

În loc să crape de îngâmfare și autosuficiență, guvernanții ar face bine să pună capul în pământ de rușine și să refacă urgent Planul Național de Redresare și Reziliență, spune președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu: „Dacă vreți să treceți vreodată de filtrul Comisiei, puneți mâna și copiați măsurile acestea”. Liderul social-democrat a făcut aceste afirmații în condițiile în care Comisia Europeană a cerut modificarea PNRR prezentat de guvernul român; responsabilii CE au anunțat că nu vor fi acordați banii ceruți pentru irigații și că investițiile în infrastructură se află încă în analiză.

„În loc să crape de îngâmfare și autosuficiență, guvernanții ar face bine să pună capul în pământ de rușine și să refacă urgent Planul Național de Redresare și Reziliență. România riscă să piardă cele 30 de miliarde de euro dacă Barna, Ghinea și toți ceilalți puberi din Guvern mai continuă mult să confunde cerințele ferme ale Comisiei Europene cu protocoale lor de doi bani de la ședințele de terapie din Coaliție”, transmite Marcel Ciolacu printr-o postare pe Facebook.

Președintele PSD propune șase măsuri pentru a fi incluse în PNRR.

„De exemplu, dacă vreți să treceți vreodată de filtrul Comisiei, puneți mâna și copiați măsurile acestea:

  1. Bani în mână ajutoare pentru IMM-urile afectate de pandemie, nu împrumuturi cum propune Guvernul.
  2. Centre medicale aproape de cetățeni, pentru creșterea accesului la serviciile de sănătate – o astfel de rețea de centre medicale de proximitate ar fi accelerat semnificativ campania de vaccinare.
  3. Dezvoltare de secții ATI suplimentare și formarea personalului medical, pentru creșterea capacității de răspuns a sistemului medical românesc în cazul unor alte pandemii.
  4. Perfecționare profesională continuă pentru toți cetățenii, astfel încât să își poată găsi mai ușor locuri de muncă și pentru a oferi antreprenorilor forță de muncă bine calificată.
  5. Fabrici de producție de alimente sănătoase în România – care să proceseze produsele agricole autohtone și să reducă importul uriaș de alimente de proastă calitate din afară.
  6. Tehnologii moderne și verzi în fabricile românești – pentru dezvoltarea industriei naționale și adaptarea la cerințele pentru protecția mediului”, adaugă Ciolacu.

Liderul social-democrat cere din nou prezentarea PNRR în Parlament: „Și da, veniți cu Planul în Parlament! Singuri ați demonstrat că nu puteți nimic! E timpul să ascultați de opoziție, de autoritățile locale, de patronate, de sindicate, de mediul de afaceri sau de societatea civilă! Exact cum v-a transmis și Comisia Europeană”, conchide Marcel Ciolacu.

PNRR, respins de Comisia Europeană

România nu va beneficia de fonduri europene prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru sistemul de irigaţii, a declarat vicepremierul Dan Barna. Acesta a precizat că ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a prezentat la Bruxelles proiectul PNRR, însă Comisia Europeană a solicitat modificarea acestuia. De asemenea, componenta de infrastructură este încă în analiză. Barna a mai precizat că până la jumătatea lunii mai va fi realizată „o formă consolidată” a proiectului PNRR, care va fi supusă aprobării Comisiei Europene.

Întrebat, joi, despre această situație, președintele Klaus Iohannis a precizat că au fost „de așteptat” aceste dificultăți pentru că planul de redresare este un instrument nou al Uniunii Europene. „Vom fi pregătiți pentru acest plan național și vom îmbunătăți proiectele ca să fie acceptate”, a spus președintele. Klaus Iohannis a precizat că luni va avea o întâlnire la Palatul Cotroceni pentru a discuta observațiile Comisiei Europene.

Planul Național de Redresare și Reziliență a fost adoptat de Guvern pe 7 aprilie. Potrivit documentului pus luna trecută în dezbatere publică, Guvernul a bugetat prin PNRR cheltuieli de peste 41 de miliarde de euro, mai mari decât suma destinată României, aproximativ 29,2 miliarde de euro.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker