Politic

Ciolacu cere sprijin financiar din partea UE pentru România și celelalte state din „prima linie”

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, lider al Partidului Social Democrat, a discutat, joi, cu președintele Socialiștilor Europeni, Sergei Stanishev. El cere „sprijin financiar din partea UE pentru România și celelalte state membre aflate acum în prima linie”: „Am discutat astăzi (joi – n.r.) cu președintele Socialiștilor Europeni, Sergei Stanishev, despre coordonarea la nivelul familiei noastre politice europene în contextul situației din Ucraina, a valului de refugiați și a consecințelor economice și sociale asupra cetățenilor noștri. În acest context, una dintre acțiunile comune trebuie să fie în direcția solicitării unui sprijin financiar din partea UE pentru România și celelalte state membre aflate acum în prima linie”, transmite Marcel Ciolacu.

El spune că se impune un nou mecanism de reziliență pentru compensarea pierderilor suferite de statele membre în urma aplicării sancțiunilor împotriva Federației Ruse, dar și a crizei din energie. „PSD va continua să promoveze activ aceste obiective la nivel european, prin europarlamentarii săi și prin intermediul familiei sale politice europene, astfel încât gestionarea eficientă a crizei refugiaților să se facă concomitent cu accesarea unui pachet financiar solid pentru compensarea pierderilor economice, în special în domeniul energetic”, a mai spus Ciolacu.

Acesta a scris, tot joi, pe Twitter că a avut o discuţie cu preşedintele socialiştilor europeni, Sergei Stanishev, despre noul instrument financiar care să ajute statele membre să gestioneze efectele crizei ucrainene, inclusiv în sectorul energetic: „Acţiuni comune pentru Ucraina şi un mecanism financiar al UE pentru ţările vecine! Am vorbit cu Sergei Stanishev, preşedintele PES-PSE, despre eforturile reciproce pentru un nou instrument financiar care să ajute statele membre să gestioneze efectele crizei ucrainene, inclusiv în sectorul energetic”, a scris preşedintele PSD în tweet.

 

Articole similare