Politic

Ciolacu, către Iohannis: ,,Stați și vă lustruiți schiurile în timp ce miniștrii fură cu nesimțire și banii europeni!”

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, i-a transmis, marți, un mesaj președintelui Klaus Iohannis, căruia îi atrage atenția că tăcerea îl face complice la ceea ce numește ,,mafia PNL-USR din Guvern”. De asemenea, Ciolacu vorbește, într-o postare pe Facebook, despre cele ,,478 de milioane de euro – fonduri europene nerambursabile destinate sprijinirii firmelor românești”, despre care susține că ar fi ajuns ,,pe mâna samsarilor ­imobiliari”, cu referire la platforma informatică pentru Măsura 3, unde există suspiciuni cu privire la aplicațiile depuse.

,,Tăcerea vă face complice, domnule Iohannis!! Oare cât mai protejați mafia PNL-USR din Guvern??! Ați închis ochii blajin când PNL a furat sute de milioane de euro în plină pandemie, cu achizițiile de măști și ventilatoare de la UNIFARM. Acum stați și vă lustruiți schiurile în timp ce miniștrii, pe care i-ați pus peste capul poporului care a votat ­altceva, fură cu nesimțire și banii europeni! 478 de milioane de euro – fonduri europene nerambursabile destinate sprijinirii firmelor românești au ajuns pe mâna samsarilor imobiliari”, a scris, marți, pe Facebook, Marcel Ciolacu.

Acesta susține că ,,miniștrii și prietenii lor au dat iama, după bunul plac, prin platforma electronică, măsluind rezultatele în timp ce antreprenorii onești sunt în pragul falimentului”: ,,Tăcerea vă face complice, domnule Iohannis! Deși, chiar și această tăcere nu va împiedica DLAF (Departamentul de Luptă Antifraudă, n.r.) și OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă, n.r.) să acționeze. Unde vă veți ascunde atunci când accesul României la banii europeni va fi blocat din cauza hoției guvernamentale monumentale PNL-USR??!”, a mai scris pe Facebook Ciolacu, care a mai adăugat: ,,Sau dați-i un telefon doamnei Kovesi de la Parchetul European să vă învețe ce se întâmplă când banii europeni sunt furați fără jenă”. 

Corpul de control al prim-ministrului va investiga modul în care a fost aplicată Măsura 3 de ajutor de stat – granturi pentru IMM, a anunțat vineri prim-ministrul Florin Cîțu, după o întâlnire cu ministrul Economiei Claudiu Năsui, care a afirmat că această măsură nu își atinge scopul, întrucât din cei 27.736 de aplicanți, 8.275 au aplicat pentru imobile. De asemenea, anunțul premierului vine după ce Hotnews a relatat joi seară că există suspiciuni că a fost viciat procesul de depunere a proiectelor și că a fost influențat modul în care arată listele, în condițiile în care alte persoane în afară de administratori ar fi avut acces la datele de pe platforma de înscriere.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker