Administrație

Cine vor fi reprezentanții buzoienilor în Consiliul Județean

Biroul Electoral Județean Buzău a finalizat centralizarea voturilor de la alegerile locale din 9 iunie. Au fost opt zile cu contestații și renumărări de voturi, iar marți au fost încheiate procesele verbale ale scrutinului care a decis cine va conduce unitățile administrativ-teritoriale din județ.

Așa cum se știa deja, Partidul Social Democrat și-a adjudecat nu mai puțin de 76 primării, dintr-un total de 87 din întreg județul, după ce a obținut un scor de 65,03 la sută. Cu 18,72 la sută dintre voturile valabil exprimate, Partidul Național Liberal a câștigat zece posturi de primar, în comunele Zărnești, Valea Salciei, Cozieni, Cislău, Năeni, Ulmeni, Glodeanu Sărat, Brădeanu, Cilibia și Padina. În fine, Alianța Dreapta Unită a obținut Primăria Lopătari, primarul în funcție, ales în 2020 pe listele Alianței USR-PLUS, Claudiu Constantin, a câștigat al doilea mandat, ca membru PMP.

În Consiliului Județean, 20 de mandate de consilier județean au revenit Partidului Social Democrat (scor 54,8 la sută), șapte Partidului Național Liberal (19,75 la sută) și patru Alianței pentru Unirea Românilor (10,97 la sută). Președinte al Consiliului Județean a fost ales Lucian Romașcanu, cu un scor de 60,24 la sută.

Iată lista mandatelor de consilier județean așa cum au fost repartizate prin procesul verbal încheiat de Biroul Electoral Județean, cu rezerva că aceasta va suferi modificări până în momentul constituirii efective a deliberativului județului.

Un nume din această categorie este deja cunoscut, liberala Carmen Ichim anunțând deja că renunță la mandat pentru a-și relua activitatea de comisar șef al Gărzii de Mediu Buzău. Nici Adrian Mocanu nu se va împăca doar cu un post de consilier județean, el aspirând să redevină deputat după alegerile parlamentare.

  • PSD: Lucian Romașcanu, Adrian Petre, Claudiu Damian, Raluca Alexandru, Răzvan Dedu, Costin Stanciu, Rafaela Predonescu, Mircea Posea, Laurențiu Ionașcu, Ionel Dobrița, Iuliana Iacob, Claudiu Voicu, Marian Savu, Sorin Stan, Valentin Manolache, Ionuț Dragomir, Eugen Dinu, Briana Ioniță, Faustin Scîntei, Marian Bîrlă și Silviu Suditu.
  • PNL: Adrian Mocanu, Carmen Ichim, Constantin Mircică, Vasile Dobre, Claudiu Corcodel, Rodica Coman și Adrian Zoican.
  • AUR: Cozmin Dinu, Valentin Roman, Dorin Muraru, Constantin Cristescu

Cum stăm cu doamnele? Dar cu vârsta?

Sibianca Daniela Cîmpean, 51 de ani, de la PNL, și debutanta Cristina Breahnă-Pravăț, 42 de ani, de la PSD Bacău, sunt singurele femei din cei 41 de șefi ai consiliilor județene. Alegerile locale din 9 iunie au adus o hartă dominată de Coaliția PSD-PNL. Cu excepția a patru județe cu șef de consiliu județean din UDMR (Satu-Mare, Mureș, Covasna și Harghita), toți ceilalți responsabili din vârful celor 41 de „parlamente locale” sunt din această coaliție,  scrie HotNews.

28 de șefi de consilii județene au rămas pe funcție, fapt care se vede și în vârsta medie a președinților, care în 2020 era de puțin peste 50 de ani. Acum, este de 52 de ani. Iar numărul de femei a rămas mic, doar doi șefi de Consiliu Județean sunt femei. Această cifră este în acord cu subreprezentarea femeilor atât în guvern, cât și în parlament, România fiind, pe plan european, una dintre țările „cele mai conduse de bărbați”.

În Consiliul Județean Buzău au obținut mandate  femei, dintre care patru sunt de la PSD și două de la PNL. Președintele ales al Consiliului Județean are 57 de ani.

Articole similare