Administrație

Cilibia: Program social salvat pe jumătate

Administrația publică din comuna Cilibia a finalizat, recent, un program social dedicat grupurilor defavorizate, care a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar din care a pierdut aproape jumătate dintr-o potențială finanțare europeană, totul din cauza procedurilor birocratice interinstituționale, pe de o parte, cumulat cu nereguli grave descoperite pe parcursul derulării programului inițial, care fusese accesat de fosta administrație locală.

Programul european pentru Înființarea și Operaționalizarea serviciilor complementare pentru grupuri defavorizate, parte a unui apel de finanțare derulat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, a fost accesat, inițial, de fosta administrație publică din comuna Cilibia, la jumătatea anului 2023, când primar era Ion Enache, acum unul dintre marii latifundiari din zonă, după trei mandate în administrația locală. O componentă importantă în programul accesat de Enache, prevedea achiziția de servicii de catering, pentru prepararea și distribuirea de hrană, zilnic, pentru 50 de copii înscriși la cursurile școlii gimnaziale din satul de reședință. Surse apropiate Primăriei Cilibia spun că fostul primar, preocupat de pregătirea campaniei electorale din 2024, ar fi lăsat programul european în grija secretarei din instituția publică, aceasta înțelegând să urmeze procedurile în etapele de dezvoltare ale proiectului într-o manieră strict personală. Cum avea să se descopere ulterior, funcționara din Primăria Cilibia a încercat să obțină foloase personale la momentul în care trebuia să fie organizată licitația pentru adjudecarea contractului de catering, aceasta încercând să favorizeze pe unul dintre participanți.

În același timp, cea care fusese desemnată să coordoneze un proiect european a ignorat o altă componentă a programului legată de achiziția de mobilier și echipamente specifice activităților educaționale. Dar ce s-a constatat a fi mai grav în gestionarea proiectului, a fost faptul că s-a pierdut din finanțarea pentru asigurarea serviciilor de catering – masa caldă pentru cei 50 de copii preșcolari – pentru cel puțin un an și jumătate.

Odată cu preluarea mandatului, actuala conducere a Primăriei Cilibia a procedat la reorganizarea activităților în derularea proiectului european, reușind să convingă finanțatorul că obiectivul general al proiectului poate fi respectat și să fie asigurate activități specifice de tip ludotecă (grup de joacă), activități educaționale, de îngrijire, protecție și nutriție pentru copii cu vârsta de până la șase ani, precum și activități de informare, consiliere și educație parentală dedicată părinților

Pentru componenta proiectului legată de pregătirea, prepararea și livrarea zilnică de hrană caldă pentru 50 de copii de la Școala Gimnazială Cilibia, părțile implicate au ajuns la concluzia că finanțarea nu mai poate fi continuată după anunțul de închidere a Programului Național pentru Redresare și Reziliență. S-a reușit, în schimb, să fie dotate două spații interioare cu echipamente pentru jocuri de interior și achiziționate două table inteligente. La final, a fost salvată o finanțare europeană în valoare de 14,7 miliarde de lei vechi, pierderea fiind apreciată la cel puțin șapte miliarde de lei vechi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare