Alexandru PRIPON
… un nume pompos pentru acele situații nesuferite când intuiția se transformă în călăuză atotcunoscătoare, dincolo de logică, iar puținele noastre argumente sunt vopsite în culorile războiului, pentru a demonstra ceea ce știm că este corect (chiar dacă nu putem explica) și ne transformă în beligeranți, singuri împotriva tuturor. Desigur, există cauze mult mai nobile pentru a intra într-o luptă. După cum există și motive mult mai bune pentru a te sfădi cu persoanele aflate în jur. Dar certitudinile apriorice sunt legate, în primul rând, de orgoliu, de aburcarea demonstrativă a eului deasupra celorlalți. Nu e deloc simplu să abandonezi, în atare condiții, dar este imposibil de susținut un război îndelungat, de uzură. În consecință, adevărurile subiectiv lămurite, incomplet, au muchii tăioase și sunt lansate cu mare efort, astfel încât să rezolve rapid problema. Cu victime.
Ați remarcat că, de la o vreme, mai toată lumea are convingeri ferme? Nimeni nu știe cu precizie de unde au apărut, nimeni nu a izbutit să le testeze coerent validitatea. Sunt ideile acelea recitate abrupt, puțin de sus, încruntat. Se referă la chestiuni complicate, la principii existențiale ori la scumpirea nejustificată a cartofilor în piață, dar sunt expuse doct și apăsat, dându-se de înțeles că nu se acceptă comentarii. Doar laude sau murmure aprobatoare. „Dacă nu știi, nu te băga!”, pare să avertizeze, prin toți porii, emitentul certitudinilor apriorice. Și îl lași în pace, să vorbească tihnit. Și privești la ceas, măcar cu coada ochiului, pentru că bolboroselile unora ne mănâncă timpul (și nervii), însă nu avem ce face. Ne comportăm nobil, iar noblețea obligă.
Am întâlnit multe persoane asemenea celor descrise mai sus. Am ascultat multe inepții și am izbutit, cel mai adesea, să evit confruntările verbale. Apoi, după multe astfel de episoade, am înțeles că posesorul certitudinilor apriorice nu caută un dialog, ci dorește, cel mult, o confirmare. O confirmare a înțelepciunii lui, nu a validității vorbelor azvârlite în agora. Iar în aceste condiții, până și ascultarea cu resemnată răbdare a ideilor sale este un soi de confirmare, ceea ce nu e deloc în regulă.
Ai dreptate, fără tăgadă, chiar și atunci când nu ai… Cam așa s-ar traduce toate cele de mai sus. Cu o singură condiție: ca monologul tău să fie atât de contondent, încât să descurajeze orice tentativă de dialog. Astfel, orice năzbâtie abia gândită poate rămâne în categoria marilor adevăruri, pentru a fi recitată cu alt prilej, ca element incontestabil al vreunui silogism. Și așa se nasc teribilele sofisme care ne însoțesc și călăuzesc prin viață.
Suntem datori (față de noi înșine, dar și față de ceilalți) să cugetăm, să înțelegem, să ne trudim mintea pentru a descoperi binele și pentru a-l urma, promova, săvârși. Este o datorie morală a cărei îndeplinire colectivă ar duce la vindecarea lumii. Iar în acest context trebuie să înțelegem că până și gândurile cărora le dăm glas, în prezența altora, trebuie să fie filtrate de cuget, nu aruncate la întâmplare. Consecințele vorbirii pe negândite sunt nebănuit de grave și pot schimba măcar colțul nostru de lume în rău. În foarte rău. Nu e deloc plăcută senzația că unii dintre noi par să facă tot posibilul ca (după cum spunea un autor contemporan) intervalul de timp care le rămâne să-l depășească pe cel al civilizației în cadrul căreia trăiesc.
Desigur, procesul este îndelungat și ceva mai complex. Am simplificat mult, dar am prezentat esențialul. Atunci când tragem linie, după ce a mai trecut o zi, când ne scrutăm conștiința în rugăciune sau în simplă contemplare interogativă, când îl privim pe cel ce am fost, în cumpănă cu acela care am fi vrut să fim, nu strică să recapitulăm câte certitudini apriorice am emis și, mai important, câte persoane am atras în acest vârtej al vorbelor fără acoperire. Deoarece este foarte important să nu uităm că ideile plantate în alte suflete vor da, poate nu când vrem, poate nu cum credem, roade. Și avem destule de regretat, de reparat, de reproiectat, pentru a ne face vinovați și de perpetuarea prin lume, fie ea și menită să gâdile orgolii, a certitudinilor apriorice…
