Sport

Cea mai frumoasă duminică! Simona Stancu, momentul de vârf al carierei!

Finala Ligii Campionilor, Gyor/Brest – ȚSKA/Kristiansands, se vede la TV și în România

România nu are echipă în Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin, dar nu va lipsi din ultimul act al celei mai importante competiții europene la nivel de club. Buzoianca Simona Stancu și gălățeanca Cristina ­Năs­tase, unul dintre cele mai valoroase cupluri de arbitri din lume, vor conduce marea finală, programată duminică, 30 mai, la Budapesta,  momentul de vârf al carierei pentru un cuplu sudat de 17 ani, cu prezențe constante și apreciate în grupele și în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor (semifinala dintre Gyor și Buducnost Podgorica, arbitrată în 2017), cu participări la turnee finale de Campionat European (semifinala Danemarca – Norvegia, anul trecut) și Mondial. ,,Această nominalizare reprezintă încununarea muncii noastre de 18 ani. Simțim că munca noastră a fost răsplătită, la fel ca în cazul sportivilor, când obțin trofee și câștigă medalii”, a declarat Simona pentru ProSport în momentul în care a primit vestea cea mare de la EHF. Patru cupluri a ales EHF pentru Final Four-ul de la Budapesta: Ioanna Christidi și Ioanna Papamatheu (Grecia), Marta și Vania Sa (Portugalia), Vanja Antic și Jelena Jakovljevic (Serbia) și Simona Stancu și Cristina Năstase (România). Brest (Franța), Vipers Kristiansands (Norvegia), ȚSKA Moscova (Rusia) și Gyor (Ungaria) sunt cele patru echipe calificate în Final Four-ul din capitala Ungariei. În semifinale, Gyor, deținătoarea trofeului, o va întâlni pe Brest (sâmbătă, ora 16.15), iar Kristiansands pe ȚSKA Moscova (sâmbătă, ora 19.00). De la aceleași ore, duminică, sunt programate finalele, iar toate partidele sunt transmise în direct pe Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport.

Cu spectatori în tribune!

Final Four-ul de la Budapesta se va disputa cu spectatori în tribune, cu 50% din capacitatea arenei. Accesul va fi permis doar persoanelor care vor deține un certificat de imunitate emis de autoritățile ­sa­nitare maghiare. Din afara Ungariei pot efectua deplasarea doar fani din Bahrain, Croația, Republica Cehă, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia și Slovenia, care au un acord bilateral cu țara gazdă. Joi se purtau încă negocieri pentru ca suporterii din Norvegia, Franța și Rusia ai celorlalte trei echipe să poată face deplasarea. Anul trecut, turneul final nu s-a putut organiza din cauza pandemiei. Competiția s-a oprit în sferturile de finală, unde erau calificate și CSM București și SCM Rm. Vâlcea.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker