Actualitate

Ce transformări face DGASPC la Centrul de la Râmnicu Sărat 

Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului  Buzău a realizat în ultimul an mai multe proiecte pentru a veni în sprijinul persoanelor instituționalizate, în sensul de la le îmbunătăți acestora viața, prin creșterea calității serviciilor oferite și prin crearea unor locuințe protejate în care standardele de locuit sunt mult mai ridicate decât cele existente.

Recent, conducerea Direcției pentru Protecția Copilului a semnat contractul  unui proiect care vizează reducerea numărului persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități plasate în instituții rezidențiale, prin furnizarea de servicii sociale și medicale la nivelul comunității, inclusiv servicii pe termen lung. De asemenea, s-a semant și contractul pentru realizarea unui proiect  pentru ,,Servicii sociale și socio-profesionale la nivelul comunității pentru copii și tineri”, în care, printre obiective, se numără și cel care vizează dezvoltarea unui serviciu social de tip rezidențial în cadrul a patru case de tip familial pentru 48 de copii.

„Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului  Buzău  a realizat două proiecte, care se cumulează. Unul este pentru servicii și unul pentru crearea unor locuințe protejate; acesta din urmă se află în implementare și a fost inaugurat anul trecut”, spune purtătorul de cuvânt al DGASPC Buzău, Roxana Kovacs. Bineînțeles, semnarea acestui contract de finanțare este rodul muncii unei echipe de profesioniști, a ceea ce a început cu ceva timp în urmă.

Purtătorul de cuvînt al DGASPC, Roxana Kovacs, informează că este vorba despre  îmbunătățirea condițiilor pentru rezidenții Centrului de la Râmnic. Mai exact, este vorba despre 65 de persoane, dintre care pentru 58 s-a făcut o evaluare și acestea vor merge către locuințe protejate pe care DGASPC Buzău le construiește pe proiectul aflat în implementare, două persoane vor merge la asistent profesionist și cinci persoane vor fi reintegrate socio-profesional  cu sprijinul specialiștilor. „Grupul țintă al proiectului îl reprezintă, așadar, 65 de persoane adulte cu dizabilități instituționalizate în Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Râmnicu Sărat (CITO Rm. Sărat), dintre care 58 sunt persoane cu dizabilități încadrate în handicap accentuat sau mediu, pentru care, în urma evaluării realizate în conformitate cu Metodologia de elaborare a planului de restructurare a centrelor rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap, a rezultat nevoia transferului în locuințe protejate”. De asemenea este vorba de alte două persoane adulte cu dizabilități „încadrate în grad de handicap, pentru care echipa de evaluare desemnată în baza aceleiași metodologii a propus transferul către servicii de îngrijire la asistent medical profesionist, dar și despre alte cinci persoane adulte cu dizabilități instituționalizate în cadrul CITO Rm. Sărat, pentru care echipa de evaluare a propus tranziția spre viață independentă în comunitate”. Aceste obiective vor trebui îndeplinite în următoarele 36 de luni în cadrul proiectului pe componenta „Viață nouă în comunitate – APEL/ POCU/ 462/4/15 Reducerea persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități plasate în instituții rezidențiale, prin furnizarea de servicii sociale și medicale la nivelul comunității,  inclusiv pe termen lung”, se specifică într-un comunicat de presă al instituției, proiect care are o valoare totală eligibilă de 7,842,378.00 lei din care asistența financiară nerambursabilă de 7, 685,378.00 lei.

Serviciu social de tip rezidențial pentru copii centrului nr. 9 din Buzău

DGASPC Buzău a mai semnat și contractul pentru proiectul „Servicii sociale pentru un viitor mai bun – APEL: POCU/476/4/18 Servicii sociale și socio-profesionale la nivelul comunității pentru copii și tineri”, cu o valoare totală eligibilă de 5.301.908, 93 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 5.195.576, 75 lei. Obiectivul acestui proiect este dezvoltarea unui serviciu social de tip rezidențial în cadrul a patru case de tip familial pentru 48 de copii/tineri, actuali beneficiari de măsură de protecție în cadrul Centrului rezidențial pentru copilul cu handicap nr. 9 Buzău, precum și dezvoltarea unui serviciu social de îngrijire de zi în comunitate, organizat ca și Centru de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități cu o capacitate de 90 de beneficiari. Nu în ultimul rând, proiectul își propune dezvoltarea rețelei de asistenți maternali profesioniști prin recrutarea, evaluarea și atestarea a zece persoane interesate de această profesie, din care cinci din mediul rural. Grupul țintă în acest caz este format din 110 persoane, dintre care 48 copii/tineri instituționalizați în cadrul Centrului rezidențial pentru copilul cu handicap nr. 9 Buzău, în cazul cărora DGASPC dorește tranziția către case de tip familial, serviciu rezidențial care oferă îngrijire de tip familial, 42 de copii expuși riscului de separare de familie – care împreună cu cei 48 vor beneficia de servicii de recuperare/ reabilitare în cadrul unui centru de zi de recuperar4e pentru copiii cu dizabilități -, și 10 copii instituționalizați în cadrul Centrului rezidențial pentru copilul cu handicap nr. 9 Buzău ce vor beneficia de măsură de protecție la asistent maternal profesionist. Durata de implementare va fi , de asemnea, de 36 de luni.

Reamintim faptul că DGASPC a demarat anul trecut  proiectul locuințelor protejate  în vederea creșterii calității vieții persoanelor adulte instituționalizate cu dizabilități și a celor din comunitate. Este  vorba în acest caz de un serviciu care reprezintă o alternativă de sprijin pentru viața independentă și integrare socială. Concret, proiectul a constat  în înființarea a patru locuințe maxim protejate, cu o capacitate de zece locuri fiecare, care să ofere servicii pentru 40 de persoane cu dizabilități, instituționalizate în Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Râmnicu Sărat. Tot prin acest proiect se va înființa un Centru de zi cu o capacitate de 50 de locuri, care să ofere servicii persoanelor cu dizabilități din cele patru locuințe maxim protejate și persoanelor cu dizabilități din comunitate, în vederea menținerii și dezvoltării abilităților.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker