Educație

Ce spune ministrul Educației despre redeschiderea școlilor

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a vorbit luni despre modul în care ar putea fi reluate cursurile școlare. Câmpeanu a afirmat că, chiar dacă data de 11 ianuarie este cea planificată în structura anului școlar pentru începerea cursurilor după vacanța de iarnă, aceasta se va respecta doar dacă situația epidemiologică o permite.

Potrivit ministrului, se va lua în considerare şi modul în care au procedat alte state: „Momentul deschiderii şcolilor va fi stabilit împreună cu Ministerul Sănătăţii în funcţie de evoluţiile epidemiologice. De asemenea, vom lua în considerare şi experienţa şi modul de reacţie al altor state”, a precizat ministrul Educației.

Sorin Cîmpeanu a reiterat că, din perspectiva Ministerului Educaţiei, constituie priorităţi grădiniţele şi învăţământul primar, elevii claselor a VIII-a şi a XII-a care vor susţine examene naţionale, precum şi şcolile care au înregistrat dificultăţi în derularea procesului de învăţământ online: „Din perspectiva Ministerului Educaţiei ne dorim să prioritizăm pe trei paliere: grădiniţe şi învăţământ primar; elevii claselor a VIII-a şi a XII-a care vor susţine examenele naţionale; elevii din şcolile care au înregistrat dificultăţi în derularea procesului de învăţământ online, cu precădere în mediul rural, dar nu numai”, a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, grădiniţele, învăţământul primar, elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, şcolile în care au existat dificultăţi sunt priorităţi nu numai în ceea ce priveşte momentul deschiderii, ci şi din perspectiva nevoii de „activităţi remediale” pentru a putea compensa pierderile suferite de sistemul de educaţie din cauza pandemiei.

Școlile din România s-au închis începând cu data de 9 noiembrie și cursurile au fost mutate în mediul online.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker