AdministrațiePolitic

Ce spune Ciolacu despre ordonanţa privind reforma administrativă

Preşedintele Consiliului Judeţean, fostul premier Marcel Ciolacu, susține că prin ordonanţa pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale, premierul Ilie Bolojan a făcut cel mai mare rău românilor şi cuvântului „reformă”.

„Este cel mai mare rău pe care l-a făcut actualul prim-ministru românilor şi cuvântului reformă, fiindcă noi, când vorbim de reformă, deja facem o paralelă cu dat afară. Nu dă nimeni nimic afară”, a răspuns Marcel Ciolacu, întrebat cum anume afectează ordonanţa adoptată de Guvern instituţia pe care o reprezintă.

Ciolacu reamintește că la nivelul instituţiilor subordonate Consiliului Județean a fost demarat un audit extern care va stabili anumite măsuri. „Ordonanţa presupune anumite reduceri, normal, o s-o punem în aplicare, de aceea am pornit un audit extern pe tot ce înseamnă Consiliul Județean, subordonatele Consiliului Județean, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cât şi Spitalul Judeţean, unde cum bine ştiţi, va urma, un consorţiu cu spitalul Universitar”, a subliniat Marcel Ciolacu.

Articole similare