Politic

Ce spune Ciolacu despre candidatura la Președinție

Președintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, susține că nu și-a făcut „niciun gând în acest moment de a candida la funcția de președinte al României”, dar că statul român trebuie să aibă un lider de stânga. „Sunt mai mulți colegi de-ai mei, sau oameni care nu sunt în acest moment în partid, care pot accede la această funcție”, a spus liderul social-democraților citat de Digi24. În ceea ce privește posibilitatea formării unei alianțe electorale cu PNL, Ciolacu a spus că nu exclude „absolut nimic în politică”.

„Nu mi-am făcut niciun gând în acest moment de a candida la funcția de președinte al României. Sunt suficiente provocări în acest scurt mandat de aproape trei luni de zile de prim-ministru (…) Cred că România trebuie să aibă un președinte de stânga. Este evident că marile provocări sunt crizele sociale, echitatea socială. Trebuie să existe, după 20 de ani de președinte de dreapta. Sunt mai mulți colegi de-ai mei sau oameni care nu sunt în acest moment în partid care pot accede la această funcție. Eu voi susține un președinte de stânga. Întâi, să duc provocările pe care le am și o să avem discuții cu colegii”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Despre posibilitatea formării unei alianțe electorale cu Partidul Național Liberal, președintele PSD a spus: „Nu exclud absolut nimic în politică. Nu e ușor de realizat. Sunt stânga și dreapta. Dar trebuie să recunoaștem că această coaliție a adus o stabilitate României și o stabilitate mult așteptată în toată zona”.

Articole similare