Actualitate

Ce spune buzoianul Radu Aronescu despre construirea unei rețele veterinare de top

În 2020, fondatorii clinicii veterinare The Vets – al cărei acționar majoritar este medicul buzoian Radu Aronescu – au demarat un proces curajos: crearea celei mai mari rețele de servicii medicale veterinare, la început în București, apoi în toată țara. Gândul din spate e simplu: acela de a oferi servicii medicale veterinare integrate, la cel mai înalt nivel și cu același standard de calitate, pentru ca proprietarii de animăluțe să aibă confortul și siguranța că prietenul lor, patruped blănos sau animal exotic, e pe mâini bune.

Cuvântul cheie a fost colaborarea: medici care se consultă, atunci când e nevoie, asupra cazurilor complexe, pentru a găsi cea mai bună soluție pentru sănătatea animalului. Fiecare director medical din clinicile The Vets comunică în mod constant cu colegii din celelalte clinici și astfel mai multe resurse, umane și tehnologice, sunt puse în slujba performanței medicale.

În doar doi ani, The Vets a ajuns cel mai mare lanț de servicii medicale veterinare din capitală, cu patru clinici care pot asigura servicii veterinare complete și cu o echipă medicală profesionistă, care acoperă toată gama de specialități medicale veterinare.

The Vets își dorește să achiziționeze și alte clinici veterinare din București și din țară, cu medici experimentați și echipă sudată, pentru a le integra în rețea, folosind același model din celelalte clinici: investiții în personal și echipamente, digitalizare și colaborare multi-disciplinară. Obiectivul este ca, până la finalul lui 2024, The Vets să dețină și să opereze cel puțin zece clinici veterinare și un spital.

„În tot ceea ce am făcut până acum, am avut mereu în minte calitatea serviciilor. Ca medic veterinar, știu cât de important este un diagnostic corect, un tratament personalizat, investigații exacte și, mai mult decât atât, ușurința de a le accesa. Un proprietar iubitor și responsabil vrea pentru prietenul lui necuvântător servicii medicale performante, la un preț corect și nu vrea să alerge dintr-o parte în alta a orașului pentru a le găsi. Le-am adunat așadar într-un singur loc, o rețea de clinici veterinare cu o echipă medicală excepțională, la standardele pe care le-am văzut afară. Mă bucur că deja am adus în clinicile noastre tratamente super inovatoare, cum sunt imunoterapiile sau pentru managementul durerii și regenerare celulară, unele dintre ele unice pe piața din România, și ni s-au alăturat medici de excepție”, declară spune Radu Aronescu.

De curând, în acționariatul The Vets a intrat ATM Ventures, divizia de investiții a grupului Autonom, controlat de frații Marius și Dan Ștefan, cu o investiție de aproape 1 milion de euro. Investiția permite creșterea și mai accelerată a gamei de servicii medicale performante, de tratamente inovatoare pe care The Vets le oferă clienților, dar și extinderea atât prin achiziții.

„Serviciile medicale veterinare în România sunt încă o piață foarte fragmentată, dominată de cabinete individuale. La nivel de business, avem resursele și know-how-ul de a o consolida, în beneficiul proprietarilor de animale de companie, care vor avea servicii la standard înalt de calitate în proximitatea locuinței. Am ajuns aici în nici doi ani de la începutul acestui proiect. Mai avem mult de evoluat până la maturitate operațională, dar deja lucrăm după procese și fluxuri bine stabilite, cu o echipă extraordinară și cu dotări de top. Vizăm și alte achiziții viitoare, pentru consolidare și extindere, atât în Bucureși, cât și la nivel național. Suntem deja în discuții cu câteva clinici care vor să se alăture rețelei de sănătate veterinară The Vets, dar orice clinică este binevenită în rețeaua The Vets, dacă respectă criteriile noastre de selecție privind profesionalismul și dacă serviciile medicale veterinare impecabile sunt prioritatea echipei. Seriozitatea la nivel de business se reflectă și în comunicarea cu parinții pacienților necuvântători, predictibilitate, constanță și complexitatea ariilor medicale acoperite”, declară Adinel Tudor, antreprenor și unul dintre fondatorii The Vets.

Rețeaua The Vets a fost fondată în 2020 de către Radu Aronescu, Adinel Tudor și Marian Șeitan. Radu Aronescu este doctor în medicină veterinară, dar și fondator și director executiv al Inbox Marketing SRL, o companie Mediapost Hit Mail. Adinel Tudor este antreprenor în serie, consultant M&A și Managing Partner la Kogaion Investments. Marian Șeitan este fondator și General Manager Mediapost Hit Mail.

Radu Aronescu este fiul cunoscutului chirurg buzoian Mihai Aronescu. În anul 2020 a deschis în București prima clinică veterinară digitalizată, The Vets, bazată pe un concept modern, inspirat din spitalele veterinare din Franța, acolo unde a făcut diverse intershipuri.

O mare parte din visul lui Radu Aronescu de a avea o clinică la standarde internaţionale a început acasă, la Buzău, pe când era elev al Colegiului Hasdeu şi era foarte ataşat de câinele său lup. „Mi-a plăcut întotdeauna partea fină a lucrurilor. Tatăl meu desena, arăta tot timpul pacientului despre ce este vorba, şi înainte şi după operaţie. Chestia asta mi-a rămas de mic în cap. Adică o bună comunicare. Apoi am vrut să fac medicină umană, ginecologie, şi tata mi-a spus <uită-te la mine cât muncesc pentru un curcan sau pentru o răgălie>, asta era vorba lui. Prin anii ’90, când eram la liceu, la mine acasă, pe Colonel Buzoianu, am avut un câine ciobănesc german timp de patru ani. La un moment dat mi-a fost furat. Am plâns foarte tare, iar tata când m-a văzut aşa a chemat Poliţia. Poliţiştii au venit cu un câine care a luat urma câinelui meu şi s-a dus după urmă până în Simileasca, iar acolo a pierdut urma. Am fost foarte afectat, am vrut să dorm în locul unde dormea câinele meu… De la episodul ăla mi-am propus să mă fac medic veterinar. Tata m-a felicitat. Un bun prieten al tatălui meu, un apropiat al casei, doctorul Pompiliu Văduva, medic veterinar şi fiul preotului Văduva care a slujit o viaţă la Biserica Sf. Îngeri, m-a felicitat şi el pentru decizia de a mă face veterinar. În plus, ţin minte că decizia mi-a fost întărită de medicul Ţiluş Nedelcu, primul prefect de Buzău de după Revoluţie şi director la Direcţia Agricolă, care şi el m-a felicitat. Aşa am început să învăţ în liceu, la Hasdeu, biochimia, chimia organică şi am dat examen de admitere la Facultatea din Cluj. Am luat din prima chiar în anul când tata a murit. Au fost şase ani de facultate frumoşi, după care am făcut doi ani de master şi cinci ani de doctorat”, spunea Radu Aronescu într-un interviu pentru OPINIA din martie 2020.

Buzoianul a absolvit facultatea la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj Napoca, iar apoi a venit la Bucureşti, unde a lucrat şi a condus o clinică veterinară. A vrut să cunoască şi lumea medicală din facultatea de la Bucureşti, aşa că, doi ani a studiat şi a obţinut diploma de Master. Deşi are şi alte businessuri, participă frecvent la seminarii, congrese şi simpozioane naţionale şi internaţionale în domeniu, având competenţe în urgenţe medicale.

 

3 Comentarii

  1. Este evident, sper, de ce utilizatorul care se ascunde în spatele aliasului CUCUVEAUA NEAGRA nu va mai publica niciodată vreun comentariu pe acest site.

  2. bostane,si asta ti-a dat de-o ciorba?de ce nu publici alte opinii mai pseudo-jurnalistule?pe ciolacu si neagu i-ai albit din limbi,jegule

  3. cam siropos ce povesteste domnu’ doctor ,da’ banii lu’ taticu’ l-au facut mare,revenid la reteaua de clinici,modelul e patentat de ceva vreme in vest,numai ca ,nu e pt proprietari ce pt antreprenori,ca domnul doctor pt ca preturile sunt inaccesibile proprietarilor chiar iubitori de animale,iar asta speculeaza marile lanturi,selectarea clientelei….in rest marketing

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker