Politic

Ce spun Ciolacu și Romașcanu despre moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății

Social-democrații inten­ționează să depună în Parlament, săptămâna viitoare, o moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății Vlad Voiculescu. Printre motivele acestei acțiuni se numără și incendiul care a avut loc la Institutul „Matei Balș”, a anunțat liderul senatorilor social-democrați, Lucian Romașcanu, citat de News.ro.

De cealaltă parte, Vlad Voiculescu a apreciat drept „interesant” faptul că un partid precum PSD îi cere demisia după incendiul de la Spitalul ,,Matei Balș“. El a susținut că, în cazul în care a fost o problemă legată de căldură, aceasta „este la PSD”, dat fiind că Gabriela Firea a fost primar, iar „patru ani de zile nu s-a întâmplat nimic”, iar dacă problema a fost legată de o investiție făcută prost, problema e tot la PSD, întrucât Adrian Streinu Cercel, actual senator PSD, a fost timp de 28 de ani managerul unității medicale.

„După cum știm, acum câteva zile a avut loc un eveniment extrem de tragic la Spitalul <Balș>, lucru care a pus o oglindă extrem de necruțătoare în fața actualei guvernări. Există nu demult în memoria colectivă rămase imagini cu un președinte îmbrăcat în roșu, gestionând o mulțime pe, să spunem, niște evenimente importante pentru societate. Nu demult, un ministru al Sănătății de acum critica un fost ministru al Sănătății că nu își face ­trea­ba și că după incendiul de la Piatra Neamț nu a făcut ceea ce i se cerea. Există în memoria colectivă lucruri grave pe care, din păcate, actualii guvernanți nu vor să și le asume. Noi facem ceea ce poate face un partid de opoziție: în primul rând, transmitem mesajele și unul dintre ele este foarte ferm. Cerem extrem de puternic, pe toate vocile pe care le avem în Parlament și nu numai, demisia ministrului Voiculescu, dar în același timp vom acționa și cu mijloa­cele parlamentare, urmând să depunem într-un timp foarte scurt o moțiune simplă împotriva ministrului Voicu­lescu”, a afirmat liderul ­sena­torilor PSD Lucian Romaș­canu, luni, la Parlament.

La rândul său, liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat că „tragedia de la Matei Balș arată ce se întâmplă când pui ministru un politruc cu 100% foame de imagine publică”: „Tragedia de la Matei Balș arată ce se întâmplă când pui ministru un politruc cu 100% foame de imagine publică și 0% acțiuni concrete pentru a proteja sănătatea românilor! De aceea, trebuie să punem rapid STOP acestui film de groază: Voiculescu, demisia!!!”, a scris Marcel Ciolacu luni pe Facebook.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker