Actualitate

Ce sentință a primit polițistul care a provocat accidentul de pe 1 martie, când se întorcea băut de la discotecă

Polițistul de la Serviciul Rutier al Poliției Județene Buzău care, băut fiind, a provocat, în dimineața zilei de 1 martie, un accident de circulație – în urma căruia atât el, cât și o tânără care îl însoțea au ajuns în stare foarte gravă la spitalul din Buzău -, a fost condamnat, în primă instanță, la Judecătoria Buzău, la 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de supraveghere de 3 ani.

Instanța a mai dispus în cazul inspectorului de poliție Bogdan Soare interzicerea exercitării drepturilor de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții pu­blice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. În perioada suspendării executării pedepsei, acesta va fi obli­gat să se prezinte la Serviciul de Probațiune Buzău la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește cinci zile, precum și întoarcerea, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate. Totodată, polițistul va presta 100 de zile de muncă în folosul comunității în cadrul SC ­URBIS SERV SRL Buzău sau în cadrul SC RER Ecologic Service Buzău SA.

Polițistul Bogdan Soare a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în luna iunie, și dosarul a trecut ­rapid de camera preliminară. De asemenea, pe fondul cauzei, instanța s-a pronunțat după două amânări. Decizia nu este definitivă.

Inspectorul de poliție Bogdan Soare, aflat în afara orelor de serviciu, conducea, în dimineața zilei de 1 martie, un autoturism BMW, nu a acordat prioritate la intrarea într-o intersecție și a intrat în co­li­ziune cu o autoutilitară. În urma impactului, atât polițistul, cât și o pasageră de 20 de ani aflată pe locul din dreapta, au fost răniți, tânăra fiind transferată în comă la un spital din ­Ca­pitală. Din fericire, aceasta s-a recuperat bine.

Potrivit IPJ Buzău, „în timp ce conducea pe direcția Pietroasele-Buzău, un bărbat de 33 de ani din Buzău a intrat în coliziune pe fondul neacordării de prioritate cu un autoturism care circula pe DN1B dinspre Buzău spre Mizil. În urma impactului, atât șoferul buzoian, cât și pasagerul din dreapta sa au fost răniți și au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii vor întocmi dosar penal și continuă cerce­tările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, transmitea IPJ Buzău.

Analiza probelor de sânge prelevate după ce acesta a ajuns la spital a indicat o alcoolemie de 1,5 grame alcool/litru. Parchetul de pe lângă Jude­cătoria Buzău a derulat cercetările în acest caz, iar inspectorul Bogdan Soare a fost cercetat atât pentru vătămare corporală din culpă, cât și pentru conducere sub influența alcoolului. La finalul anchetei a fost trimis în judecată doar pentru fapta din urmă. De asemenea, conducerea IPJ Buzău s-a sesizat și a declanșat o anchetă disciplinară în cazul polițistului de la Rutieră care a provocat accidentul. Inițial, acesta a fost transferat la un post de Poliție din județ, ulterior trimiterii în judecată fiind pus la dispoziția conducerii IPJ Buzău, iar acum își desfășoară activitatea în cadrul unui serviciu neo­perativ.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker