Administrație

Ce proiecte ale Consiliului Județean au de suferit din cauza scumpirii materialelor de construcții

Nu doar proiectul construirii blocului de locuințe pentru medici este afectat de creșterea prețurilor materialelor de construcție, ci și celelalte investiții ale Consiliului Județean Buzău. Președintele CJ Petre Emanoil Neagu a precizat, joi, după ședința ordinară a executivului județean, că scumpirea materialelor de construcție a creat mari probleme constructorilor cu care instituția pe care o conduce are contracte, iar multe firme au notificat Consiliul Județean că întâmpină dificultăți din acest punct de vedere.

„Avem, de exemplu, o firmă la întreținerea de vară a drumurilor, dar, din fericire, contractul se termină în toamna aceasta, iar firma nu a mai venit la lucru. Oamenii ne-au trimis o notificare în care nu le mai convin prețurile din motive obiective. Încă suntem în negociere, au mai făcut câte ceva, dar cel mai probabil se va ajunge la rezilierea de comun acord a contractului. Noroc că în luna octombrie se termină contractele și deja am început să lucrăm la caietele de sarcini, pentru procedura de licitație pentru programul următor”, a precizat preșe­din­tele Consiliului Județean Bu­zău.

O soluție în această situație este așteptată din partea Ministerului Dezvoltării, unde majoritatea UAT-rilor care au contracte în derulare au transmis către administrația centrală nemulțumirile constructorilor.

Amintim că în ședința de joi a CJ Buzău, aleșii județului  și-au dat acordul pentru actualizarea valorii lucrărilor de construcție a blocului de lo­cuințe pentru medici ce va fi ridicat pe terenul fostei maternități, pe Bulevardul Gării din municipiul Buzău. Procedura a fost necesară, înaintea lansării licitației pentru execuție, pentru realizarea unor caiete de sarcini în concordanță cu noile prețuri la materialele de construcții.

„Ne pregătim de lansarea licitației blocului de locuințe de serviciu pentru medici și a trebuit să facem anumite actualizări și cum prețurile au crescut la materiale de construcții am făcut aceste modificări ca să nu ne trezim cu un caiet de sarcini neactualizat și să nu vină nimeni la licitație. Din nefericire, este o problemă la nivel european asta cu crescutul prețului la materiale și așteptăm să vedem încotro o luăm pentru că s-au făcut demersuri la Ministerul Dezvoltării și se caută soluții. De aceea a fost nevoie să modificăm astăzi anumiți indicatori ca să avem toate datele actualizate la timp”, a precizat Petre Emanoil Nea­gu, președintele Consiliului Județean Buzău.

Dacă anul trecut proiectantul estima costul lucrării la 19.142.961,98 lei, între timp valoarea investiției a crescut la 30.416.233,48 lei, ceea ce înseamnă o majorare de peste 30%. Ca urmare, și devizul general al obiectivului de investiții a fost actualizat în conformitate cu situația existentă în piața construcțiilor, în vederea demarării procedurilor de achiziție pentru realizarea și punerea în funcțiune a obiectivului, iar Studiul de fezabili­tate trebuie modificat în consecință și aprobat de consilierii județeni pentru a putea fi demarate procedurile de achiziție a execuției de lucrări în vede­rea realizării construcției.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker