Educație

În ce condiții pot primi burse elevii repetenți

Elevii care au rămas repetenți și aleg să continue studiile în învățământul profesional, inclusiv dual, în anii școlari 2023—2024 și 2024—2025, beneficiază de bursă tehnologică, potrivit metodologiei-cadru, publicate în Monitorul Oficial, la o zi după începerea anului școlar. Prevederea reprezintă o excepție, pentru acești doi ani școlari pentru că noua lege a Educației prevede reorganizarea în liceele tehnologice din 2025-2026. Secretarul de stat în ministerul Educației, Florian Lixandru, a explicat pentru Edupedu.ro că li se dă posibilitatea elevilor care sunt repetenți să reia anul școlar pe un alt „parcurs educațional” pentru acești doi ani pentru a-i stimula să aleagă și învățământul profesional și pentru că din anul școlar 2025-2026 nu vor mai exista școli profesionale, ci doar licee tehnologice și învățământ dual.

Bursa tehnologică, nou introdusă anul acesta prin noua lege a Educației, valorează 300 de lei pe lună și se acordă tuturor elevilor înscriși la acest tip de învățământ, dacă îndeplinesc anumite criterii. Există însă și o excepție prevăzută în ordinul de ministru privind metodologia-cadru privind acordarea burselor elevilor, iar la unul dintre alineate se precizează că „primesc bursă tehnologică și elevii declarați repetenți în anii școlari 2023—2024 și 2024—2025 dacă optează pentru continuarea studiilor în învățământul profesional, inclusiv dual, beneficiază de bursă tehnologică”.

De exemplu, dacă un elev de clasa a X-a de la un liceu teoretic rămâne repetent și alege să repete anul școlar în alt liceu, dar cu profil profesional, inclusiv dual, primește bursă tehnologică de 300 de lei. Secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, justifică această prevedere prin faptul că Ministerul vrea să îi „stimuleze pe elevii repetenți să aleagă și învățământul profesional”, fără să existe însă studii ale Ministerului sau date statistice care să confirme că ar exista un număr mare de elevi care rămân repetenți în liceu și nu mai continuă studiile. „Nu avem date deocamdată, dar nu este un fenomen”.

„Logica acestei prevederi este de a-i stimula să aleagă și învățământul profesional. Un elev poate să-și schimbe parcursul educațional și să continue parcursul învățământul profesional, dacă nu s-a potrivit cu primul liceu. Bursa tehnologică este pentru a încuraja elevii, de a-i atrage în învățământul profesional. Ăsta este scopul bursei tehnologii. Dacă un copil care a mers la liceu și a rămas repetent, asta e, poate nu a făcut față nivelului de la liceu, dar a ales să meargă pe zona de învățământ profesional, acesta va primi bursa tehnologică pentru că a optat pentru aceasta, cel care a mers la profesional și nu a fost în stare să promoveze, acela e penalizat”, a declarat Florian Lixandru.

Articole similare