Administrație

Ce compromis au făcut autoritățile în privința circulației microbuzelor pe viaductul Giurca

Demersurile autorități­lor județului de ridicare a restricțiilor de tonaj în două puncte critice de pe Drumul Național 10 au dat rezultate. Începând de marți, pot circula autovehiculele de transport persoane și cele de marfă cu masa de până la 7,5 tone atât în zona de execuție a lucrărilor de la km 86+300 cât și pe Viadu­ctul Giurca unde rămâne deschisă o singură bandă cu lățimea de 2,25 m, cu zonă de siguranță de 0,25 m pe laterale.

Hotărârea în acest sens a fost luată în ședința extraordinară de ieri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, la propunerea prefectului Carmen Ichim, cu susținerea Consiliului Județean, cu avizul reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și cu consultarea expertului tehnic TPF INGINERIE SRL București. Măsura vine după ce s-a constatat că șoferii microbuzelor de transport persoane puneau în pericol ­si­gu­ranța călătorilor, încălcând restricția de tonaj printr-o soluție mai puțin obișnuită pentru a trece peste viaductul Giurca. Ca să nu depășească limita, șoferii opreau la capătul podului, iar călătorii coborau și treceau pe jos. Microbuzele de persoane au o masă proprie de 3.140 de kg, astfel că pe lângă șofer, în mașină mai rămân doar cel mult doi pasageri, care nu se pot deplasa pe jos. Călătorii erau însă mult mai expuși la accidente.

Deși în urmă cu o săptămână autoritățile județului atrăgeau atenția că întreaga suprastructură a viaductului este măcinată și există pericolul apariției altor găuri în placa din beton, ieri, cei responsabili s-au învoit să mărească limita de tonaj.

Reamintim că primele probleme de pe Viaductul Giurca au apărut în luna aprilie a anului trecut, când în mijlocul acestuia a apărut o gaură imensă. Specialiștii au spus atunci că problemele la structura de rezistență sunt cel mai probabil cauzate tocmai de vibrațiile produse de mașinile de mare tonaj, acesta fiind și motivul pentru care de șase ani au fost impuse resticții privind masa autovehiculelor care tranzitează DN10 mai ales pe acest tronson. Resticțiile nu au fost însă respectate, iar camioanele încărcate cu lemn au continuat să degradeze drumul care este frământat pe tot tronsonul de pe teritoriul județului Buzău și nu doar pe zona Siriu.

Prezent la ședința extraordinară a CJSU, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a atras atenția șefului Departamentului Întreținere din cadrul DRDP București, Radu Munteanu, că DN10 este în această situație din cauză că ani de zile s-au făcut lucrări de mântuială. ,,DN10 este într-o situație alarmantă de <n> ani, dar de fiecare dată  ori s-au făcut lucrări de dragul de a se face și apoi s-a revenit  – vezi zona Ciuta, la Fântâna lui Mihai, s-au cheltuit bani aiurea în 2013-2014, ca apoi să revenim acolo să facem consolidarea. O să rezolvați la Giurca dar drumul are probleme grave… ori de apucăm și facem o informare corectă acolo unde trebuie și facem expertize, ori… Eu mă bucur dacă o să ieșim vreodată din Regionala București că tot timpul mi se spune, chiar dacă reprezint autoritatea locală – Domnule, pentru Buzău nu avem bani, că băgăm bani în autostrada București-Constanța șamd… Este jenant, mie mi-e rușine, să trec pe Brașov. Cum ăia au bani la Brașov și trag măcar liniile de marcaj și în puțin asfalt, și la noi punem un petic… Nu se mai poate continua în felul acesta…”, a spus Neagu. Nemulțumiți și transportatorii de mărfuri generale care de șase ani trebuie să circule pe rute ocolitoare spre Brașov.

În replică, reprezentantul DRDP București a precizat că va transmite o situație către CJ și Prefectură privind valoarea lucrărilor efectuate în ultimul timp pe DN10. ,,Cred că s-au alocat mai mulți bani (n.r., pentru DN10) decât pentru DN1 și DN1A”, a spus Radu Munteanu, care a mai precizat că drumul național care leagă Buzăul de Brașov este unul care nu îndeplinește condițiile de drum național. Acesta a fost un drum de șantier în perioada execuției barajului de la Siriu și apoi asfaltat, iar  traseul drumului național era altul.

În pofida intervențiilor autorităților județului de urgentare a unor lucrări, problemele nu se vor sfârși curând. Lucrările pe viaductul Giurca nu vor începe însă în următoarele luni. Autorizația de construire va fi obținută până la  finalul anului, potrivit reprezentantului DRDP București, dar lucrările vor demara anul viitor când vremea va permite. Urmează să se intervină cu reparații ample, fiind vorba despre un proiect de șase milioane de lei. A fost deja semnat contractul pentru proiectare și execuție, iar în acest moment s-a intrat în faza de proiectare, apoi se va trece la faza de execuție, care va presupune inclusiv înlocuirea plăcii de suprabetonare.

Vestea proastă dată ieri de Munteanu este că, odată încheiate reparațiile pe viaductul Giurca, va începe reabilitarea viaductului Grămăticu, unde sunt pro­bleme la unul dintre pilonii de susținere. Lucrările ar putea începe în 2021.

Zona Siriu nu este singura cu probleme de pe DN10. Anul trecut, doar în județul Buzău au fost identificate 24 de puncte unde drumul s-a rupt din cauza alunecărilor de teren. Doar câteva au fost reabi­litate, iar un alt punct cri­tic, aflat în apropiere de acest viaduct, este deja în lucru, circulația desfășurându-se pe un singur sens, dirijată cu semafoare. Acolo, traficul va fi reluat în curând, fiind în curs ­refa­cerea terasamentului și apoi se va trece la asfaltare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker