Politic

Ce au spus politicienii buzoieni la ieșirea de la urne

Îndemnuri pentru buzoieni să vină la vot: acesta a fost cuvântul de ordine printre politicienii care, astăzi, în prima parte a zilei, s-au prezentat la secțiile de votare. Indiferent de care parte a baricadei se situează, ei au remarcat condițiile de siguranță în care se desfășoară procesul electoral, cel puțin la nivelul municipiului Buzău, motiv în plus pentru a le cere buzoienilor să nu rateze ocazia de a-șii vota viitorii reprezentanți în Parlament.

Gabriel Avrămescu, președintele organizației județene PNL, candidat Camera Deputaților: „Astăzi am votat în condiții de siguranță, pentru că sunt circuite epidemiologice făcute în mod corect, votul se desfășoară în condiții foarte bune din punct de vedere sanitar, nu sunt probleme din acest punct de vedere și i-aș îndemna pe toți românii să vină la vot, pentru că avem o zi istorică în fața noastră, o zi în care avem șansa să nu mai facem greșeala de acum patru ani, atunci când  o mare parte dintre noi a rămas acasă și apoi am ajuns la concluzia că ne-am trezit cu o situație neplăcută fix cu cu o lună după alegeri. Este șansa noastră de a nu mai da vina unii pe alții, este șansa noastră să luăm ștampila și să mergem să votăm, este șansa noastră să repornim România și să o reclădim așa cum trebuie. Eu am votat astăzi pentru viitor, am votat pentru șansa copiilor noștri, am votat pentru educație, am votat pentru reconstrucție, am votat pentru dezvoltare și am votat pentru încrederea că momentul acesta este un moment zero, în care noi, cei care am ales să facem pasul spre politică, vom demonstra în fața buzoienilor și a românilor că ne vom duce să îi reprezentăm cu demnitate și nu doar să ocupăm niște locuri în Parlament ca să ne aflăm și noi în tranzit pe acolo”.

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău: „Am votat pentru deblocarea României, am votat pentru deschiderea școlilor, am votat pentru deschiderea Băncii de Gene de la Buzău. Am votat pentru un guvern mai bun, pentru miniștri mai buni, pentru că țara este blocată în acest moment”.

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, candidat Camera Deputaților: „Am votat astăzi pentru ca românii să își ia viața înapoi, am votat astăzi pentru ca, de mâine, România să aibă un plan concret și specialiștii capabili pentru gestionarea pandemiei și a crizei economice. Am votat pentru cei care au nevoie de pensii, de alocații, de școli deschise, dar am votat și împotriva incompetenței și indolenței. Am votat pentru producătorii români, pentru firmele românești și îi îndemn pe toți românii să vină astăzi la vot – este un vot crucial pentru următorii patru ani – și să voteze în spiritul Sfântului Nicolae, care, pentru cei care au fost cuminți aduce daruri, și pentru cei care au fost obraznici aduce nuiaua”.

Oana Matache, viceprimar al municipiul Buzău, candidat PSD pentru Camera Deputaților: „Am votat pentru schimbarea în bine, am votat pentru că am mare încredere că echipa pe care o reprezint va reuși să aducă îmbunătățiri majore”.

Oana Gheorghiu, consilier municipal PSD, candidat Senat: „Am votat pentru siguranță, pentru siguranța traiului de mâine, am votat pentru patriotism, pentru cei pentru care oamenii contează, am votat pentru o echipă puternică în Parlamentul României, care, cu siguranță, va aduce o contribuție însemnată și orașului în care trăim. Am votat cu încrederea că va fi mai bine”.

Vlad Pufu, președintele organizației muncipale PNL, candidat Senat: „Îi așteptăm pe toți la vot, pentru că, după cum puteți constata, scrutinul de astăzi se desfășoară în condiții de maximă siguranță sanitară, și nu trebuie să pierdem niciunul dintre noi un moment istoric, un moment pentru reformarea României care va avea loc din 2021. Marile societăți ale lumii s-au reformat după mari crize. Este cazul Americii, care s-a pus pe picioare prin programul New Deal al președintelui Roosevelt; de asemenea, Europa s-a pus pe picioare prin programul Marshall după marea criză generată de Al Doilea Război Mondial. Este un moment, așadar, istoric pentru România; dacă vom ști să aplicăm acest plan de reziliență și redresare economică, în viitorii patru ani România va arăta altfel. Pentru asta trebuie să votăm, astăzi, pentru o Românie și pentru o reformă profundă; nu mai putem supraviețui ca societate cu o hartă sau după o hartă desenată în anii ’60”.

Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean: „Astăzi, ca orice cetățean, mi-am exercitat o îndatorire civică și cetățenească, de a merge la vot. Îndemn oamenii să vină la vot, pentru că de ziua de astăzi depinde soarta noastră, a românilor, cel puțin o perioadă pe patru ani. Am votat pentru prosperitatea cetățenilor, pentru un pic mai bine pentru toată lumea, și, de ce nu, sper că și votul meu va aduce mai multă liniște, coeziune și mai puțină tensiune în societatea românească, pentru că nu avem nevoie de așa ceva. Cred că astăzi este ziua resetării noastre, a tuturor românilor, ca să ducem România acolo unde trebuie”.

Deputat Emanuel Ungureanu, candidat USR-PLUS Camera Deputaților: „Mă bucur foarte mult că am văzut un pic de coadă aici la Buzău (la secția de votare, n.r.), semn că lumea vine la vot. Se votează în siguranță și eu, cel puțin, am votat cu gândul la o suferință mare pe care am avut-o în 2016. Îi rog pe toți românii care au fost în stradă atunci, în iarna dură de la începutul anului 2017, să își amintească cât de mult am suferit pentru că nu am venit toți la vot. Mai trebuie să vă gândiți că luna decembrie are o semnificație foarte importantă pentru noi, pentru că au murit oameni, au murit oameni la Revoluție pentru ca noi să avem acest drept de a merge la vot. Nu aveți absolut nicio scuză; dezamăgirea, suferința, lipsurile din ultimii ani nu pot fi un motiv să nu veniți masiv la vot. Așa că vă rog să vorbiți cu rudele, cu prietenii, cu vecinii, cu cei supărați pe viață sau pe orice, să vină la vot. Soarta este în mâinile voastre; timp de patru ani nu va mai fi niciun vot, deci astăzi este ziua cea mare. Nu mai vine o altă zi și avem responsabilitatea cu toții pentru ce se întâmplă în această țară. Așa că astăzi am votat cu responsabilitate pentru o Românie fără hoție, pentru o Românie care merge către lumea civilizată și care se construiește astăzi prin vot”.

Denisa Çoban, candidat USR-PLUS pentru Camera Deputaților: „Azi am votat pentru următorii patru ani, pentru a nu mai ieși la proteste. Votul este răspunderea tuturor prin puterea pe care ne-o dă Constituția României. Haideți la vot, ca să nu mai suferim, să nu mai stăm în sărăcie următorii patru ani”.

Mihai Moraru, președintele organizației județene a PLUS, candidat Senat: „De 30 de ani, județul acesta parcă a rămas într-o încremenire și avem nevoie astăzi să dăm un nou start și un nou viitor. Avem nevoie de politicieni care să lupte în Parlament, care să lupte în Guvern, pentru proiecte pentru județul Buzău, pentru spitale, pentru școli, pentru satul buzoian, pentru turismul buzoian. Avem nevoie de voi astăzi să veniți la vot, nu doar pentru a construi o Românie fără hoție, dar și pentru a construi o Românie a bunăstării, pentru copiii noștri, pentru ca ei să rămână aici, pentru părinții noștri și pentru bunicii noștri care, astăzi, din păcate, stau prea mult în suferință. Veniți la vot, pentru că este un vot sigur, sunt condiții sanitare care vă oferă un vot sigur, vremea este bună, nu există niciun motiv să stăma stăzi în casă”.

Senator PSD Lucian Romașcanu, candidat Senat: „Încep cu un îndemn: îi rog pe toți să iasă la vot – votarea se poate face în condiții de siguranță sanitară -, pentru că o dată la patru ani decidem ce se întâmplă în Parlament și, în consecință, la guvernarea țării. Votul meu este clar, pentru revenirea la normalitate, pentru revenirea la creștere economică, pentru lucruri foarte importante care par banale, dar au o mare influență în viața cetății: pentru redeschiderea școlilor – pentru că este normal să nu piardă un an copiii din cauza acestui virus -, pentru redeschiderea piețelor, pentru investiții în Sănătate. Deci sperăm ca de mâine încolo lucrurile să se așeze din nou pe un făgaș de reconstrucție și creștere a României. Încă o dată vă îndemn să mergeți la vot și să votați, indiferent cu cine, pentru că este un drept câștigat cu sânge și merită exercitat ori de câte ori este nevoie”.

Claudiu Damian, directorul Spitalului Județean, candidat PSD pentru Camera Deputaților: „Am venit să votez cu gânduri de speranță pentru cetățeni, pentru o schimbare în bine față de ceea ce se întâmplă acum, cu gândul că sistemul sanitar se va schimba și va fi mult mai bine, mai ales că trăim vremuri dificile, de pandemie. Aștept cetățenii să vină la vot, să îți exprime gândurile și voința”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker