Actualitate

Ce argumente au avut judecătorii care l-au trimis la închisoare pe primul român judecat și condamnat pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Drama lui Matei Strugu­rel, bărbatul de 37 de ani din Grebănu – primul român tri­mis în judecată și condamnat la închisoare cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor – a stârnit o seamă de reacții în diverse medii ale societății românești. El a fost trimis în judecată de către procurorii din Buzău în iunie 2020, iar șase luni mai târziu, adică puțin înainte de Crăciun, Judecătoria Buzău a dat prima sentință: un an de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Sentința a fost contestată la instanța superioară de un avocat care i-a acordat asistență juridică gratuită în cauză la cererea unei organizații neguvernamentale. Pe 28 iulie 2021, Curtea de Apel Ploiești a respins ca inadmisibil apelul declarat pentru Matei Stru­gurel de avocatul din cadrul Baroului București, astfel că pedeapsa la închisoare cu executare, dată de Judecătoria Buzău, rămâne definitivă.

Cum s-a ajuns la dosarul penal

Bărbatul, diagnosticat încă din 2019 cu TBC, s-a simțit rău în primăvara anului trecut. Avea febră, motiv pentru care a mers la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Pentru că avea simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2, medicii au decis să fie transportat la secția de Boli Infecțioase pentru un test PCR. Pe 20 aprilie i s-au recoltat probele și ulterior a fost internat în izolator până la sosirea rezultatelor. În aceeași zi, la orele prânzului, Matei Stru­gurel pleacă din spital, pro­fi­tând de un moment de nea­ten­ție al personalului de curățenie care lasă ușa descuiată la salon. Procurorii rețin în rechizitoriu că bărbatul ,,a părăsit locația în care era internat și ulterior curtea spitalului, fără a avea aprobare/aviz medical care să îi permită acest lucru”.

De la spital, Matei Stru­gurel a ajuns la gara din Buzău unde s-a urcat în trenul care pleca spre Mărășești, ,,intrând astfel în contact cu mai mulți călători”, arată procurorii. A fost identificat ulterior de polițiști și reinternat în cadrul aceleiași secții de unde plecase anterior.

,,Având în vedere că inculpatul a părăsit unitatea de spitalizare fără aviz medical, fiind suspect de infectare cu noul tip de coronavirus și confirmat infectat cu virusul TBC, motiv pentru care acesta a și rămas internat la Spitalul Județean de Urgență Buzău în perioada 19.04.2020-19.06.2020, existând astfel riscul de a transmite ambii viruși către persoanele cu care a intrat în contact, acesta a comis infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor în modalitatea prevăzută de art 352. alin1. Cod Penal, de neres­pectare a măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase”, arată procurorii în rechizitoriu.

Cum s-a ajuns la pedeapsă cu executare

În timpul audierii la Parchet, buzoianul le-a explicat procurorilor că a fugit din spital pentru că se simțea mai bine și se temea că s-ar putea îmbolnăvi de COVID-19, luând virusul din spital.

După ce a fost trimis în judecată, autoritățile nu l-au mai găsit pe Strugurel nici la domiciliul care figura la Evidența Populației și nici la Spitalul Județean din Buzău unde anunțase că este internat pentru a se trata de TBC. În aceste condiții, magistrații buzoieni au judecat dosarul în lipsa inculpatului și au decis că fapta săvârșită de Matei Strugurel este de o gravitate deosebită.

,,În ceea ce privește starea de pericol creată pentru valoa­rea ocrotită, instanța a avut în vedere că, prin părăsirea unității spitalicești, în condițiile în care acesta acuza stări de rău, având febră, fără a aștepta rezultatul testării pentru noul tip de coronavirus și cunoscând că a fost diagnosticat cu virusul TBC în cursul anului 2019, fără a avea aprobare/aviz medical care  să-i permită acest lucru (…) și-a asumat riscul de a afecta grav sănătatea persoanelor cu care intra în contact în spațiile pu­blice și în mijloacele de transport în comun, prin transmiterea noului coronavirus (…) sau a TBC-ului, fiind o boală infecțioasă care se transmite prin aer, când persoanele active TBC tușesc, strănută sau elimină spută în aer”, se arată în încheierea de ședință.

Judecătorii buzoieni au apreciat că pedeapsa aplicată își va atinge scopul sancționator și preventiv doar ,,prin executarea efectivă a acesteia”.

De ce a fost considerat apelul ,,inadmisibil”

Sentința pronunțată de Judecătoria Buzău este atacată la Curtea de Apel Ploiești, doar că aici acțiunea este respinsă ca inadmisibilă, motivul fiind acela că avocatul care s-a implicat în dosarul lui Matei Strugurel a oferit asistența juridică la solicitarea Centrului de Resurse Juridice și nu la cererea inculpatului, persoana direct interesată, arată în motivare judecătorii ploieșteni.

,,Mai mult decât atât, inculpatul nu a solicitat respectivei instituții efectuarea vreunui demers de a fi asistat de avocat și nici măcar nu cunoaște că un avocat desemnat de barou a formulat pentru el apel în cauză. Așadar, avo­catul desemnat de decan nu a luat legătura cu inculpatul, între acesta și avocat nu există nicio convenție sau vreo învoială în sensul declarării căii de atac. În aceste condiții, în care avocatul nu a fost împuternicit în niciun fel să e­xercite vreun drept procesual pentru inculpat, Curtea apreciază că (…) apelul declarat de avocat este un apel declarat de o persoană fără calitate și pe cale de consecință este inadmisibil”, au arătat judecătorii din cadrul Curții de Apel Ploiești motivul respingerii apelului care a dus în cele din urmă la condamnarea definitivă la închisoare în cazul lui Matei Strugurel.

Potrivit surselor locale, Strugurel a fost vreme de mai mulți ani rezident al Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională (CITO) de la Râmnicu Sărat, instituție în care persoanele adulte cu diverse grade de handicap desfășoară activități menite să îi ajute să se integreze în societate. Tânărul a părăsit sistemul de protecție în anul 2005, la vârsta de 21 de ani, după o serie de acuzații, nedovedite în final, la adresa conducerii de atunci a CITO Râmnicu Sărat.

Nici în motivarea instanței de judecată și nici în rechi­zitoriul procurorilor nu se face referire la vreo afecțiune psihică de care ar suferi Matei Strugurel . Justificarea gestului său de a pleca din spital de teamă să nu se îmbol­năvească de COVID-19 nu a fost luată în considerare de către procurori. Anchetatorii au susținut că bărbatul nu se putea infecta cu virusul SARS-CoV-2 pentru că fusese internat singur în salon. Buzoianul nu s-a prezentat niciodată la proces pentru a fi audiat de către judecători.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker