Actualitate

Cazierul judiciar va fi eliberat în format electronic

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Șeful statului a mai semnat și decretul privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, cel privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, cel referitor la cazierul judiciar, precum și pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, transmite Administrația Prezidențială.

Conform decretului privind promulgarea Legii pentru completarea art. 28 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, certificatul de cazier judiciar va fi eliberat gratuit și în formă electronică. Certificatele de cazier judiciar eliberate astfel vor fi semnate cu semnătură electronică calificată și vor fi asimilate înscrisurilor autentice.

„Este oficial! Cazierul judiciar poate fi obținut și în format electronic! Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care simplifică procedura eliberării cazierului judiciar, adoptată de Parlament la finele anului trecut. Aceasta prevede ca și eliberarea actului, nu doar depunerea cererii de eliberare, să poată fi făcută în format electronic. Simplificându-se procedurile pentru obținerea unui cazier judiciar, vor fi eliminate drumurile și aglomerația pentru eliberarea acestuia”, a transmis președintele organizației județene a Partidului Național Liberal, Gabriel Avrămescu.

Un comentariu

  1. Un exemplu clar de fake news produs de unul dintre cei care votează legi. Zice onorabilul: „Este oficial! Cazierul judiciar poate fi obținut și în format electronic!”.
    Ce zice legea de care vorbește onorabilul: „În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului cercetării, inovării şi digitalizării, sunt stabilite procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar”.
    Adică peste jumătate de an stabilim procedurile, nicidecum ce ne aburește acest deputat. Habar nu are ce votează.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker