Educație

Câte școli din județ sunt eligibile în programul de combatere a abandonului școlar

Listele cu școlile eligibile în programul național de combatere a abandonului școlar, runda a II-a (PNRAS II) au fost publicate de Ministerul Educației cu o lună și jumătate întârziere, transmite Edupedu.ro. Programul constă în identificarea școlilor care au elevi de învățământul primar și gimnazial și se află în risc de abandon școlar. Astfel, se urmărește „sprijinirea acestora în colectarea de date relevante și realizarea planurilor de activități individualizate, prin intermediul Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație”.

Conform listei, sunt 640 de școli acceptate în program în această etapă, iar 28 sunt unități de învățământ din județul Buzău. Puțin peste 50 de școli din cele 693 care au aplicat pentru granturi de câte 300.000 de euro nu au fost acceptate în program pentru că nu s-au încadrat în indicatorii ceruți în acest proiect. „Unitatea de învățământ nu are vulnerabilitate medie sau ridicată, raportat la anul școlar 2021-2022”, scrie în dreptul mai multor școli respinse.

Lista publicată joi, 14 septembrie, corespunde listei care ar fi trebuit să se publice pe 31 iulie, în urmă cu o lună și jumătate, conform calendarului de apel. Același calendar prevedea, de pe 1 până pe 21 august, timp de trei săptămâni, desfășurarea etapei a II-a, depunerea și soluționarea contestațiilor și publicarea listei de la a II-a etapă de selecție. Nu este clar care sunt următorii pași în prezent, pentru că Ministerul Educației nu a făcut public noul calendar după ce l-a decalat fără să anunțe public pe cel oficial. Singura precizare a instituției care nu și-a respectat propriul termen de pe site-ul dedicat programului se referă la termenul de depunere a contestațiilor. 

Cum pot folosi școlile banii obținuți

Fondurile pot fi folosite pentru intervenții nu numai din perspectiva acțiunilor remediale, cum ar fi oferirea unor oportunități în premieră pentru școlile din mediul rural, precum accesul prin platforme online la predarea făcută de cei mai buni profesori din România, ci se pot acorda și forme de sprijin material, material sportiv, echipamente IT, lucruri care le lipsesc elevilor din mediul rural și care ar putea să-i determine să nu părăsească școala. „Un alt obiectiv este acela al promovării examenului de Evaluare Națională și al tranziției de la gimnaziu către liceu”, spunea fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu.

Pe 31 decembrie 2021, în ajun de Anul Nou, Ministerul Educației publica lista cu cele 3.325 de școli care erau eligibile să aplice pentru granturi, încadrându-se la risc mare de abandon școlar. EduPedu.ro a scris atunci că, potrivit Ministerului Educației, școlile erau identificate prin utilizarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație și că 2.500 erau anunțate să poată primi granturi în cele două runde de finanțări. Fondurile erau de 543 de milioane de euro, nerambursabili, iar Ministerul promitea că „până la finalul lunii martie 2022, primele 750 de unități de învățământ vor beneficia de finanțare”. Școlile se angajau să implementeze proiectul pentru o perioadă de trei ani.

Potrivit surselor Edupedu.ro, există restanțe la școlile din programul PNRAS, iar instituțiile de învățământ nu au primit nici până acum banii pentru cheltuielile și investițiile făcute în 2022, deși promisiunea Ministerului Educației ar fi fost că vor obține acești bani la rectificarea bugetară care ar fi trebuit să aibă loc în august. În prima etapă lansată în primăvara lui 2022 au fost finanțate puțin peste 1.400 de școli, ceea ce înseamnă că pentru etapa a II-a lansată în mai 2023 au rămas circa 1.800.

Cele 28 de unități de învățământ eligibile în cadrul celei de-a doua runde a programului de combatere a abandonului școlar sunt: Liceul Tehnologic Beceni, Liceul Tehnologic Pătârlagele, Liceul Tehnologic „I. A. Rădulescu Pogoneanu” Pogoanele, Școala Gimnazială Racovițeni, Școala Gimnazială Ghergheasa, Școala Gimnazială „Constantin Popescu” Fundeni, Școala Gimnazială Mihăilești, Școala Gimnazială Siriu, Școala Gimnazială Robeasca, Școala Gimnazială „Nicu Constantinescu” Buzău, Școala Gimnazială Haleș, Școala Gimnazială Mânzălești, Școala Gimnazială „Înv. Clemența Beșchea” Căpățânești, Școala Gimnazială „Gheorghe Munteanu Murgoci” Bisoca, Școala Gimnazială „Nicolae Efrimescu” Săgeata, Școala Gimnazială Lunca Priporului, Școala Gimnazială „Constantin Ivănescu” Poșta Câlnău, Școala Gimnazială „Gheorghe Vernescu” Râmnicu Sărat, Școala Gimnazială „Prof. dr. Ion Anghel” Luciu, Școala Gimnazială „Pamfil Georgian” Gura Teghii, Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica” Cilibia, Școala Gimnazială nr.6 Râmnicu Sărat, Școala Gimnazială Năeni, Școala Gimnazială Scorțoasa, Școala Gimnazială Vâlcelele, Școala Gimnazială Costești, Școala Gimnazială Măgura și Școala Gimnazială „Ion Roșca” Cochirleanca.

Articole similare