Cătălina Elena Potârniche, drumul de la un simplu blog la autoare a cinci cărţi motivaţionale:  „Am vrut să spun o poveste care poate mai e şi a altora”

În urmă cu doar câţiva ani, buzoianca Cătălina Elena Potârniche păşea pe un drum nou, alegând să îşi aştearnă gândurile pe hârtie, sub forma unei cărţi. Autoarea îşi ­pro­punea ca textele ei motivaţionale să îi ajute pe cei care ajung să îi citească volumele să îşi depăşească problemele, să rămână încrezători că tot ceea ce îşi doresc are întotdeauna cale de împlinire şi „că tot ceea ce zace-n sămânţa viselor noastre va răsări şi va înflori într-o bună zi”. Aşa a ajuns să publice trei volume din ciclul „Terapie pentru minte şi suflet”, succesul dobândit depăşind orice aşteptare a buzoiencei.

Acum Cătălina Elena Potârniche se află deja la cea  de-a cincea carte. Este vorba despre romanul „Prea târziu”, un roman romantic, inspirat din întâmplări reale. Cartea este, totodată, continuarea romanului „M-ai lăsat aici”.

Autoarea ne vorbeşte astăzi despre parcursul ei, de la blogger la autoare de cărţi, despre mesajele volumelor sale şi despre cea mai recentă carte.

Reporter: Cum a fost mai exact drumul tău de până acum şi ce va urma?

Cătălina Elena Potârniche: Planul meu iniţial era departe de a scrie cărţi. De fapt, nici măcar n-a existat un plan. Doar obosisem să nu-mi găsesc nicicum locul, mai ales ca activitate profesională, motiv pentru care am pus un mare punct la tot şi am deschis, cu ajutorul unui prieten apropiat care lucra în domeniul IT, un blog unde să-mi scald eu rufele, atât mulţumirile, cât şi nemulţumirile interioare, cu mine, dar şi cu oamenii care se regăseau în ele. În paralel cu asta mai mergea însă ceva. Stilul meu conservator. Eu sunt cumva adepta a tot ce-i “învechit”. Iubesc ­tradiţio­nalul, indiferent de domeniul în care-l caut. Cum trăsătura asta a mea a cântărit mai mult decât plăcerea de a scrie într-un spaţiu virtual, am decis aşa, peste noapte, că e cazul să-mi mut toate scrierile în cărţi. Nu se compara un ecran de-o culoare albă şi rece cu mirosul şi galbenul învechit al unei cărţi. Cel puţin nu pentru mine. Aşa că, după cel de-al treilea volum din „Terapie pentru minte şi suflet”, pe care l-am lansat anul trecut în martie, am decis să închei activitatea ce ţinea de blog şi să mă rezum la hârtie. Virtual am păstrat doar ideea de magazin, unde-mi vând, în momentul de faţă, cărţile.

„Cu o mare bucurie primesc şi eu surprinderea lor legată de potrivirea cuvintelor mele în situaţiile lor”

Rep.: Pe lângă volumele din ciclul „Terapie pentru minte şi suflet” ai mai lansat două.

C.E. P.: Două, care se vor transforma în patru, sper eu, până la sfârşitul anului viitor. În urmă cu mai puţin de două săp­tămâni, am lansat partea a doua din… dintr-o poveste pe alocuri intersectată cu viaţa mea.

Rep.: Dar şi „Terapie pentru minte şi suflet” conţine tot texte inspirate din trăirile tale, nu?

C.E. P.: Da, însă ,,Terapie pentru minte şi suflet conţine simple texte motivaţionale, care pot fi, la fel de bine, citite şi cursiv, şi pe sărite. Sunt mulţi cititori care revin către mine cu păreri despre cele citite în cele trei volume TMS („Terapie pentru minte şi suflet”) şi-mi spun că le folosesc adesea ca pe nişte simpli mesageri. Dacă au ceva ce îi frământă, iau la întâmplare un volum, îl deschid cu ochii închişi, şi primesc ca atare răspunsul primului rând citit. Cu o mare bucurie primesc şi eu surprinderea lor legată de potrivirea cuvintelor mele în situaţiile lor de moment, pentru că ăsta a fost, de fapt, scopul volumelor TMS. Le-am vrut un fel de cărţi-ghid.

„Primul roman a fost pornit de copilul din mine”

Rep.: Cum va continua proiectul “Terapie pentru minte şi suflet”?

C.E. P.: S-a încheiat partea care ţine de sine, de dezvoltarea sinelui. Urme­ază însă alte două serii de câte trei ­vo­lume, urmă­toarea dintre ele fiind despre relaţia de cuplu, familie, copii, iar ultima despre lumea în care trăim, abordată undeva mai din profunzimile ei, existenţa în sine, natura şi beneficiile ei, tot ceea ce, deşi nu este vizibil, există şi se manifestă în vieţile noastre secundă de secundă. Mai aştept însă. Pentru că mai am de adunat şi de înţeles dintre experienţele pe care vreau să le împărtăşesc şi pentru că, tocmai în cinstea timpului necesar acestor sincronizări, au apărut idei şi imbolduri înspre celelalte două cărţi. Cred că mi-am dorit să împărtăşesc şi mai mult în cele două. Şi sub o formă şi mai personală decât TMS, deşi nici volumele TMS n-ar putea fi descrise ca fiind prea obiective. Din dorinţa asta, dar şi dintr-o nevoie a mea interioară sau, mai bine zis, dintr-o datorie pe care am considerat că o am faţă de sufletul meu şi faţă de iubire în sensul ei cel mai profund… am început să conturez într-o poveste propria mea lecţie de viaţă.

Rep.: Aşa ai început să scrii romanele de dragoste?

C.E. P.: Da, dintr-o joacă, la început. Pentru că romanul “M-ai lăsat aici” a fost pornit de copilul din mine. Apoi a fost schiţată de iubire, care m-a marcat şi pe care am ­purta­t-o mereu cu mine, şi, în cele din urmă, dezvoltată de experienţa pe care am acumulat-o de-a lungul anilor. Iniţial, m-am gândit că va fi o unică poveste – o singură carte, însă perso­najul care mă reprezintă şi povestea lui n-au ajuns la final din prima, motiv pentru care a venit şi continuarea, ,,Prea târziu”, cea recent lansată. Mulţi dintre cititori, în timp, mi-au susţinut ideea unei trilogii, motiv pentru care partea a doua se termină la fel ca prima, cu mesajul “Va urma…”. Şi scriu deja la partea a treia. Cea de-a patra să zicem că încă cere timp să se întâmple.

„Am vrut să spun o poveste care poate mai e şi a altora”

Rep.: Cum este scriitoarea de acum, dacă ar fi să o compari cu scriitoarea de la începuturile ei?

C.E. P.:  Acum sunt mult mai relaxată şi cu o şi mai mare încredere în mine şi în forţele mele. Este de un ajutor incredibil, atât pentru mine, cât şi pentru cei cu care interacţionez, direct sau doar prin intermediul cărţilor, să-mi aştern gândurile, sentimentele, durerile, toate trăirile, de toate felurile posibile, să revin asupra lor pentru a le analiza, pentru a le înţelege mai bine şi pentru a le pune cap la cap, ca, mai apoi, să le dau şi un sens uşor şi plăcut de absorbit de către ceilalţi. Pentru că n-am vrut să spun, pur şi simplu, o poveste doar pentru că e cumva a mea şi mi se pare mie frumoasă. Am vrut să spun o poveste care poate mai e şi a altora, o poveste care să ridice, acolo unde este nevoie şi, mai ales, când este nevoie, anumite semne de întrebare, o poveste care să determine schimbarea unor decizii luate poate prea devreme sau prea târziu sau poate sub influenţe nu tocmai bune, o poveste care să schimbe practic vieţi în mai bine, în mai frumos decât ar curge ele în lipsa unor duşuri cu apă rece regăsite în povestea asta.

„Sufletul meu a fost întotdeauna şi continuă să fie ACASĂ”

Rep.: Despre cărţile şi autoarea Cătălina am înţeles, dar cum eşti tu dincolo de cărţile tale? Eşti doar în vizită la Buzău?

C.E. P.: În vizită, dar cu alte gânduri, pot să răspund aşa? Acasă… sunt acasă la Buzău pentru că, deşi sunt întru totul recunoscătoare fiecărui loc străin şi fiecărui om de altundeva din viaţa mea de până acum, sufletul meu a fost întotdeauna şi continuă să fie ocupat numai şi numai de ACASĂ. Eu am devenit cine sunt astăzi, într-adevăr, datorită ansamblului, dar rădăcinile mele stau în oraşul meu natal întru totul, iar conturul inimii mele în oamenii şi-n experienţele din el. Mi-am mai dorit, de-a lungul timpului, să revin definitiv aici, însă cu ceva mai multe temeri decât acum, temeri care m-au făcut să ocolesc totuşi casa şi să ­co­lind, mai departe, ca să mai elimin din ele. Nici acum nu-s pe deplin sigură, dar suficient, de data asta, cât să răspund provocării de-a împărtăşi cu ACASĂ măcar o parte din ceea ce-am reuşit eu să devin tocmai datorită cumulului de trăiri pe care ACASĂ l-a împărtăşit odată cu mine.