Actualitate

Cât de beat era un taximetrist tras pe dreapta de polițiști

Un șofer de taxi a fost lăsat fără permis de conducere și fără serviciu după ce s-a urcat beat criță la volanul taximetrului. S-a întâmplat vineri dimineață, în jurul orei 7.00, bărbatul, de 31 de ani, fiind tras pe dreapta de polițiști pe Strada Răchitei din municipiul Buzău. Mașina acestuia se deplasa sinuos, motiv pentru care a dat de bănuit oamenilor legii, iar alcooletestul a demonstrat că aceștia au intuit bine.

Etilotestul a indicat o valoare de 0,84 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care tânărul a fost condus la o unitate ­me­dicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Urcatul la volan după ce a petrecut de Sf. Ion îl va costa scump pe taxime­trist.

De altfel, a fost cea mai mare alcoolemie măsurată la sfârșitul săptămânii trecute de polițiști în timpul acțiunilor desfășurate pe drumurile din județul Buzău.

Sâmbătă, 9 ianuarie, în intervalul orar 10.00-17.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Buzău au desfă­șurat activități pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive, în scopul prevenirii producerii accidentelor rutiere. Aparatele radar amplasate pe drumurile din județ au surprins 157 de șoferi care au încălcat ­limitele legale de viteză, iar 25 dintre aceștia au predat permisele de conducere pe o perioadă de 90 de zile.

Cea mai mare viteză în localitate, 124 km/h, a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui buzoian de 20 de ani, depistat la volanul autoturismului pe șoseaua Nordului, în loca­litatea Buzău.

Polițiștii au reținut alte nouă permise de conducere pentru conducerea vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice, pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare precum și pentru neacordarea priorității de trecere, dar și pentru neprezentarea la Poliție în termen de 24 de ore de la implicarea într-un eveniment soldat doar cu pagube materiale.

Polițiștii au mai aplicat sancțiuni contravenționale conducătorilor auto și pentru neutilizarea centurii de siguranță (24), pentru conducerea autovehiculelor cu diferite defecțiuni tehnice (11), pentru oprirea sau staționarea autovehiculelor în locuri nepermise (14), dar și pentru alte abateri în trafic (42).

Polițiștii au aplicat pe perioada week-end-ului în total 298 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 148.000 de lei.

Tot în acestă perioadă, polițiștii au întocmit trei dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier, două pentru conducere sub influența alcoolului –  unul în cazul taximetristului – și unul pentru refuzul recol­tării de probe biologice.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker