Economic

Cât a costat terenul pe care LIDL va construi noul supermarket de pe Transilvaniei

LIDL România va deschide în curând cel de-al treilea supermarket din municipiul Buzău, în cartierul Orizont, după care, aceiași muncitori vor construi și cel de-al patrulea magazin, de pe strada Transilvaniei.

Producătorul de ambalaje din material plastic Romcarbon Buzău (simbol bursier ROCE) a anunţat, la finalul săptămânii trecute, la Bursa de Valori Bucureşti, că a vândut către LIDL România un teren de 7.407 metri pătraţi în Buzău şi a încasat restul de preţ aferent vânzării de 5,2 milioane lei, în conformitate cu prevederile antecontractului încheiat între părţi.

Pe 23 decembrie 2021, Romcarbon a anunţat că LIDL România a achitat prima tranșă din avans avansul, reprezentând 30 la sută din preţul total, în valoare de 488.862 de euro (2,4 milioane lei la cursul BNR de 4,9488 lei pe euro). Conform calculelor realizate de ZF, tranzacţia s-a ridicat la circa 7,6 milioane lei.

„Concomitent cu semnarea contractului de vânzare societatea cumpărătoare a constituit în favoarea Romcarbon SA un drept de trecere pentru rețele de utilități și un drept de preemptiune la cumpărare cu durata de 5 ani”, notează compania în raportul de la BVB.

Romcarbon Buzău are 119,4 milioane lei capitalizare şi are în acţionariat companiile Living Plastic Industry SRL (32,85 la sută), Joyful River Limited din Cipru (20,52 la sută) şi pe Ştefan-Alexandru Toderiţă (12,38 la sută). Acţiunile ROCE au un avans de 26,6 la sută de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 2,4 milioane lei, arată datele BVB.

În primul semestru din 2022, Romcarbon a avut un profit net de 10,3 milioane lei, în creştere cu 129 la sută faţă de perioada similară din 2021. Veniturile au urcat cu 21 la sută de la an la an, la 187,5 milioane lei, potrivit datelor din raportul financiar semestrial publicat la BVB.

Articole similare