CulturăIstorii Buzoiene

Care a fost contribuţia militară şi materială a judeţului Buzău la Războiul de Independenţă

Valeriu NICOLESCU

Epopeea populară şi naţională a războiului pentru cucerirea independenţei Ro­mâniei, care avea să deschidă ţării noastre, după secole de asuprire otomană, porţile afir­mării sale de sine stătătoare, se detaşează în istoria noastră ca un moment cu sem­nificaţii şi urmări multiple, care îşi prelungesc efectele până în zilele noastre.

Independenţa a fost opera istorică a întregului popor nu numai prin faptul că a fost cucerită cu grele sacrificii pe câmpul de luptă, dar şi prin acţiunea plină de elan şi dăruire a întregii naţiuni care, prin rechiziţii, transporturi, cartiruiri de trupe, sub­scripţii pentru cumpărarea de arme, donaţii în bani, alimente, cereale, mijloace şi ani­male de transport, materiale sanitare şi altele, a participat efectiv la câştigarea vic­toriei.

În acest context istoric se înscrie şi aportul substanţial al locuitorilor judeţului Buzău, care au înţeles să sprijine lupta eroică a dorobanţilor, călăraşilor, roşiorilor şi artileriştilor care, dând dovadă de un înalt spirit de abnegaţie şi eroism pe câmpul de luptă, au înscris pagini de glorie nemuritoare, demne de tradiţiile glorioase ale îna­intaşilor.

În prima fază a războiului Regimentul 8 Dorobanţi Buzău şi Escadronul Bu­zău din Regimentul 4 Călăraşi, format din 380 soldaţi, au participat la acţiunile armatei române de apărare a malurilor Dunării şi de acoperire a trecerii trupelor ruseşti în Bul­garia. Alături de ceilalţi soldaţi ai tinerei armate române şi soldaţi din Regimentul 8 Dorobanţi Buzău, împreună cu călăraşi din Escadronul Buzău au pecetluit cu sângele lor victoriile de la Griviţa, Plevna şi Smârdan, eroismul şi faptele lor de vitejie fiind recompensate cu ordine şi medalii. Stau mărturie în acest sens numeroase ordine şi medalii româneşti şi ruseşti care elogiază faptele de arme ale dorobanţilor buzoieni, dârzenia, „curajul şi bravura în diferite servicii, de la începutul campaniei şi până acum, dar cu osebire cu ocazia celor două atacuri date în ziua de 12 octombrie, pe când regimentul (8 Dorobanţi n.a.) era în gardă la tranşee şi reduta Griviţa”. Numele multor dorobanţi buzoieni figurează în listele de propuneri pentru acordarea medaliei „Virtutea militară”, ca „răsplată pentru bravura arătată în toate zilele de foc”. Pentru eroismul dovedit în luptele la care a luat parte Regimentul 8 Dorobanţi Buzău, la 8 octombrie 1878, drapelul său a fost decorat cu „Crucea Trecerii Dunării”. Este o dovadă de recunoaştere a înaltelor însuşiri morale ale ostaşilor regimentului buzoian care, îm­preună cu întreaga armată română, au arătat o vitejie fără seamăn pusă în slujba nea­târnării ţării.

Şi la Buzău, ca şi în restul ţării, s-au luat măsuri ca în eventualitatea trimiterii de noi contingente de soldaţi pe câmpurile de luptă, să se concentreze întregul efectiv de dorobanţi, forţe de 1.200 de oameni, împreună cu recruţii, chemarea a doua şi cu călăraşii. Din documente reiese că în scurt timp s-au luat măsuri urgente de înde­plinire a ordinelor, cei chemaţi fiind gata a se prezenta la datorie.

După terminarea operaţiunilor militare pe unele câmpuri de luptă, la 1 decem­brie 1877 s-a format o divizie pentru escortarea prizonierilor turci, între unităţile aces­teia fiind inclus şi Regimentul 8 Dorobanţi. La 9 decembrie, escorta mai mulţi prizo­nieri către Nicopole. Din documentele referitoare la aspectele militare ale războiului pentru cucerirea independenţei reiese că judeţul Buzău a fost printre judeţele incluse în decretul din 4 februarie 1878, privind încetarea stării de război.

Paralel cu îndeplinirea obligaţiilor amintite, guvernul, în lipsă de fonduri sufi­ciente, a decis ca atât alimentele necesare trupelor cât şi furajele pentru cai să se pro­cure pe bază de rechiziţii. La reşedinţa judeţului s-a constituit Comisia Mixtă de Rechiziţii, formată din prefect, primarul oraşului, un membru al Comitetului Perma­nent şi ofiţerul comandant al garnizoanei, care avea obligaţia de a alcătui tabele cu disponibilul de produse şi să fixeze preţul prestaţiilor efectuate de locuitori.

Printre primii la rechiziția de animale

Cu toate greutăţile pe care le implica rechiziţionarea de animale şi mijloace de transport, judeţul Buzău a fost printre primele care s-a achitat de obligaţiile care-i reveneau. Raportul din 18 aprilie 1877 menţiona, printre altele, că „cetăţenii din tot districtul Buzău, cu ocazia regulamentului pentru rechiziţionarea cailor au răspuns printr-un avânt admirabil la apelul făcut de guvern în faţa momentelor supreme în care se află scumpa noastră patrie. Fără distincţiune de clasă, ca un singur om, neţinând seamă nici de străgăniri de drum, sau de lipsă de mijloace, toţi s-au întrecut, unii în ofrande de cai şi sume de bani, ceilalţi au primit fără murmur preţurile ce li s-au oferit de comisiunea mixtă, aşa că în toate inimile se pare că nu există altă idee, decât nobilul sentiment de a contribui fiecare în marginile posibilului la nevoile ţării”.

Numeroase rapoarte ale Prefecturii către Ministerul de Interne evidenţiază efor­turile populaţiei judeţului pentru acoperirea necesarului de alimente şi furaje ce trebuia rechiziţionate, aproape zilnic plecând din Buzău transporturi de produse agroali­mentare, îmbrăcăminte, încălţăminte şi altele, însemnate cantităţi dintre acestea prove­nind din donaţii. Raportul Prefecturii locale din 5 septembrie 1877 menţiona că „de la începutul rechiziţiilor şi până în prezent, Comisia mixtă de rechiziţii a pornit la diferite destinaţii, peste 20.000 saci cu producte, vite şi altele, luate prin rechiziţie şi ofrande”.

„Avem brațe, dar n-avem arme”

Concomitent cu înrolarea sub arme, preocuparea de bază era pregătirea şi echi­parea armatei, care trebuia să apere şi să pecetluiască neatârnarea. Înzestrarea ei pro­priu-zisă pentru luptă este de fapt, tot rezultatul acţiunii populare, integrându-se în da­tele mişcării naţional-revoluţionare pentru consfinţirea independenţei depline. Pentru nevoile armatei s-au rechiziţionat şi însemnate cantităţi de îmbrăcăminte, încălţăminte şi alimente. Rapoarte ale Prefecturii Buzău consemnează faptul că, în foarte scurt timp, din cele 2.000 de cojoace care trebuiau rechiziţionate au fost expediate 1.717, tri­mi­terea acestora continuând până în noiembrie 1877. De menţionat că o mare parte din acestea proveneau din donaţii, depăşind cu mult numărul de 2.000 ce trebuiau trimise.

Nevoia de arme moderne, care s-a făcut simţită mai ales după luptele de la Gri­viţa – când s-a constat că puştile Krnka din dotarea dorobanţilor, care le înlocuiseră pe cele model Dreyse, se defectau uşor, se manipulau greu şi băteau la mică distanţă – de­termină guvernul să ia hotărârea de a le înlocui cu arme Peabody. Întrucât nu exis­tau fonduri suficiente pentru a le achiziţiona, la 7 septembrie 1877, într-un emoţionant apel către naţiune, Mihail Kogălniceanu, subliniind că „avem braţe, dar n-avem ar­me”, solicita contribuţii benevole pentru strângerea sumelor necesare cumpărării de ar­me. Anterior acestui apel patriotic, la 1 septembrie 1877, cetăţenii oraşului Buzău, în ca­drul unei întruniri spontane, au constituit Comitetul pentru cumpărare de arme al judeţului Buzău – în componenţa căruia intrau, printre alţii, paşoptistul şi unionistul Cos­tache Ciochinescu, N. I. Constantinescu, E. Mehtupciu şi Grigore C. Monteoru -, cu scopul de a strânge banii necesari pentru cumpărarea a 2.000 de arme Peabody. Re­lativ la această iniţiativă, ziarul „Războiul” din 16 septembrie 1877 relata că „cetă­ţenii Buzăului fură cei dintâi care luară iniţiativa subscrierii unei sume de bani pentru cum­părarea a 2.000 de puşti”.

Emoţionantul apel al guvernului şi cele ale comitetului amintit au fost difuzate în cuprinsul judeţului, ceea ce determină ca subscripţiile pentru cumpărarea de arme să ia amploare. Raportul Prefecturii din 18 octombrie 1877 menţiona votarea de către Con­­siliul General al districtului a sumei de 12.000 de franci, subliniindu-se că „cele din urmă fapte glorioase săvârşite de armata română au deşteptat în inima fiecărui român simţirea puternică de a contribui, cu ceea ce va putea, pentru a întâmpina tre­buinţele fraţilor noştri ostaşi, una din aceste trebuinţe fiind armele cu care luptă… şi ţara vă va binecuvânta pentru acest mare ajutor”.

0Într-o circulară a Subprefecturii plaiului Pârscov, după ce se subliniază admiraţia cu care era privită armata română de către lumea întreagă, se solicita subscrierea de bani pentru cumpărarea de către locui­to­rii plaiului, a cel puţin 50-60 puşti. Consiliul Comunal al oraşului Buzău a subscris 6.000 de franci, sumă care, împreună cu cei 12.000 de franci şi alţi bani proveniţi din donaţii, totaliza 21.000 de franci. Trebuie subliniat că hotărârea Consiliului Comunal se evidenţiază şi mai mult dacă ţinem seamă de faptul că la 16 ianuarie 1877 a fost nevoit să contracteze un împrumut de 45.000 lei pentru „a se ameliora starea finanţelor co­munei” (deficit de 58.508 lei). Alte rapoarte menţionează că şi „consiliile comunale din acest judeţ inspirate de cele mai vii sentimente patriotice, nevoind a sta indiferente, se silesc printr-un avânt admirabil a contribui fiecare cu câte o sumă oarecare, în limita res­trânselor fonduri de care dispun”. Locuitorii comunei Cilibia au constituit un comi­tet propriu de subscripţie care a hotărât strângerea de bani pentru cumpărarea a 10-15 arme Peabody.

Pentru îngrijirea răniţilor, la Buzău a funcţionat un comitet secţionar al Crucii Ro­şii care, prin liste de subscripţie, a organizat strângerea de bani necesari pentru în­grijirea răniţilor. Procopie Casotta, proprietar din Buzău, a fost numit ca inspector ge­neral al Ser­viciului Administrativ şi Spitalelor organizate pentru armată în diferite localităţi. În perioada noiembrie 1877-mai 1878, în casele Gherman din Buzău a funcţionat un spi­tal cu 30 de paturi, fondurile necesare fiind obţinute atât de la auto­rităţile judeţene şi comunale, cât şi din donaţii. Iniţiativa organizării acestui spital a avut-o, la 5 oc­tombrie 1877, consiliul comunal, primele măsuri organizatorice fiind luate începând cu 13 oc­tombrie.

Potrivit documentelor, putem aprecia că populaţia judeţului Buzău a contribuit din plin la susţinerea războiului pentru cucerirea independenţei ţării, ducând pe umerii săi povara rechiziţiilor, dar mai ales a transporturilor de provizii şi materiale. Dacă ţinem seama de aportul ostaşilor, dacă la valoarea rechiziţiilor o adăugăm pe cea a transporturilor, a cartiruirilor militare, a ofrandelor primite şi înregistrate oficial de guvern, cât şi pe cele care s-au dat direct societăţilor de binefacere, se poate concluziona că şi buzoienii au contribuit efectiv şi au dus greul acestui război care rămâne în conştiinţa noastră ca un pas însemnat pe calea desăvârşirii unităţii statale.

„Albiţi de vre­muri, istoviţi de muncă, zdrenţuiţi de sărăcie”

Monumentul de la Cislău

Pentru cinstirea eforturilor şi jertfei celor care au luat parte la acest război, şi în judeţul Buzău s-au organizat în timp numeroase acţiuni comemorative menite să întreţină flacăra vie a recunoştinţei pentru cei care au udat cu sângele lor câm­piile Bulgariei în anii de glorie 1877-1878. În anul 1881, alte nume de veterani au fost înscrise pe listele pentru acordarea de înalte distincţii în semn de preţuire pentru faptele lor de curaj. Pe pieptul lor s-au adăugat ordinul „Steaua României” clasa a V-a şi „Crucea Trecerii Dunării”, pentru ca în 1927 să li se confere medalia jubiliară acordată cu ocazia a 50 de ani de la proclamarea independenţei. Unei comune din judeţ i s-a atribuit numele de Smârdan, iar în 1911, la Cislău, Fritz Stork ridică un monument, cunoscut sub numele de „Statuia soldatului Neacşu”, cu dedicaţia: „Luptătorilor din ţinutul Buzăului morţi vitejeşte pe ogoarele străine, pentru independenţa României – 1877-1878 – Sătenii ţinutului Buzăului, adânc recunoscători”. Iar în Cimitirul Eroilor, în anul 2018, cu prilejul marcării Centenarului făuririi României Mari, grație impli­cării și eforturilor celor care au coordonat evenimentele aniversare, a fost refăcut și inaugurat și monumentul dedicat eroilor Războiului de Independență.

Din ciclul de manifestări legate de sărbătorirea unei jumătăţi de veac de la Răz­bo­iul pentru cucerirea Independenţei a făcut parte şi decorarea luptătorilor aflaţi în viaţă la acea dată. La solemnitatea organizată în piaţa oraşului, într-un cadru de o deo­sebită intensitate emoţională, celor peste 200 de veterani în viaţă, „albiţi de vre­muri, istoviţi de muncă, zdrenţuiţi de sărăcie”, li s-a conferit medalia „Apărătorilor Indepen­denţei în Războiul 1877-1878”, ca semn al recunoştinţei pentru că ne-au lăsat ca moş­tenire „o iubire curată de neam şi ţară”. Au fost amintite zilele glorioase din acei ani, care au adus pe tipsia viitorului independenţa, libertatea şi vitejia poporului român. Printre alte manifestări legate de războiul din 1877-1878 se numără  şi tipărirea, la Buzău, a unei lucrări privind evenimentele militare din acei ani, precum şi cinstirea, ori de câte ori s-a ivit prilejul, a celor câţiva veterani în viaţă, cu timpul tot mai puţini.

Rămâne o datorie a noastră de a cinsti şi perpetua spre nemurire acele vremuri de istorie ale căror semnificaţii şi urmări au avut un rol de o importanţă deosebită în procesul de făurire a României moderne, de desăvârşire a unităţii naţionale şi de stat a poporului român.

 

 

 

Articole similare