Care este interpretarea iconografică românească a credinței din „Duminica Sfântului Ioan Scărarul”

Astăzi, 3 aprilie, este cea de-a IV-a duminică din Postul Sfintelor Paști, care mai este numită și „a Sf. Ioan Scărarul”.  Sfântul Ioan, egumenul Mănăstirii Sinai, este cunoscut pentru opera sa intitulată „Scara”, un  manual duhovnicesc care are drept scop călăuzirea omului spre viața veșnică. Scara Raiului, cu toate treptele duhovnicești, cuprinse de Sfântul Ioan în opera sa, semnifică sfintele virtuți evanghelice: smerenia, credința, postul, blândețea, răbdarea, bunătatea, bunăvoința, milostenia, dragostea adevărată, iubire lui Hristos, mărturisirea lui Hristos, pătimirea pentru Domnul Hristos și încă multe alte sfinte virtuți ale Noului Testament. Scara aceasta o regăsim pictată pe zidul exterior al Mănăstirii Sucevița.

Scara Sfântului Ioan la Mănăstirea Sucevița, o vastă interpretare iconografică românească a credinței

Sucevița este ultima și cea mai mare mănăstire cu frescă pictată în exterior din nordul Moldovei. Pictura exterioară a acesteia este cea mai bine păstrată din grupul bisericilor moldovenești cu pictură exterioară, singura care-și păstrează latura de nord. Definitorie pentru Sucevița rămâne, însă, Scara Sfântului Ioan, cea mai vastă interpretare iconografică românească a credinței într-o primă judecată imediat după moarte și una din cele mai valoroase compoziții ale picturii medievale românești.

Pictura exterioară a Mănăstirii realizată în frescă, a fost executată, în sec. XVI, de  pictorii moldoveni, Ioan Zugravul și fratele său Sofronie. Aceasta se păstrează în formă originală.

Aici icoana Scării de suflete mântuitoare și ducătoare la cer – se reprezintă în partea de jos a icoanei, de regulă în partea dreaptă-, este reprezentată o mănăstire, iar în afară, la poartă, mai mulți călugări de vârste diferite. Aceștia privesc către o scară mare (care poate avea trepte, după numărul „treptelor“ Scării Sfântului Ioan) care urcă până la cer. Mai mulți călugări se află pe scară, unii abia începând să se suie, alții suind, pe diferite trepte ale scării, iar alții doar uitându-se.

În partea de sus, deci deasupra scării ,sunt reprezentați îngeri zburând, ajutându-i pe călugări să urce, eventual chiar ținându-i de mână. În unele reprezentări, cum este cea de mai sus, îngerii sunt reprezentați exclusiv în registrul de sus; în altele, aceștia îi îndepărtează pe diavoli de călugării care urcă, cu ajutorul unor sulițe.

În registrul de sus, este reprezentat Hristos. Înaintea Lui se găsește un călugăr foarte bătrân, cu figură cuvioasă și foarte smerită, urcat pe ultima treaptă a scării, privind către Domnul. Iar Hristos îl ia de o mână, în timp ce un înger îi așează pe cap o cunună.

În partea de jos a scării, deci sub ea sunt reprezentați, în registrul median, o mulțime de diavoli zburând, căutând să îi tragă jos de pe scară pe călugării care urcă. Uneori demonii încearcă să îi agațe cu niște cârlige lungi, sau în alte reprezentări îi trag de veșminte. Iar unii din călugării de pe scară sunt puțin desprinși de pe scară, dar încă se mai țin pe ea, unul cu o singură mână, altul cu ambele mâini. Alți călugări sunt zugrăviți căzând cu totul, iar unul, reprezentat cu capul în jos și cu totul în afara scării, este tras sau împins de demoni în jos, spre iad.

Iadul este reprezentat în registrul de jos, în chipul unui balaur mare, cu gura deschisă și dinții ascuțiți, iar în gura acestuia e prins un călugăr căzut, pe brânci, căruia i se mai văd doar picioarele. În unele reprezentări românești, se adaugă pe icoană, la locurile corespunzătoare, indicații scrise, îndeosebi cu privire la demonii care îi ispitesc de călugări și cauzele căderii unora din aceștia de pe scară (lăcomia, mânia, invidia etc).