Actualitate

Care este bilanțul persoanelor carantinate și izolate la Buzău

Prefectura Buzău transmite că la data de 20 martie, în județul Buzău se află în carantină 56 de persoane, iar pentru alte 1338 de persoane a fost luată măsura izolării la domiciliu. Menționăm că mai există locuri disponibile pentru carantinarea persoanelor care vin din zone de risc, cu posibilitatea de extindere a capacității.

La nivelul județului Buzău, sunt confirmate două cazuri de îmbolnăvire până la această dată.

„În ceea ce privește testarea pentru Coronavirus, menționăm că, până la această dată, tuturor persoanelor aflate în carantină le-au fost prelevate probe în vederea efectuării analizelor. În total, la nivelul județului, au fost făcute 105 teste pentru coronavirus, iar 98 de rezultate sunt negative, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID – 19, restul analizelor fiind în lucru.

De asemenea, în ultima perioadă, echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și autorități publice locale au efectuat verificări la domiciliile persoanelor aflate în izolare. Până în acest moment, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 300.000 de lei pentru nerespectarea izolării la domiciliu.

 

La nivel național, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.604 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 4.950 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Până astăzi, 20 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 308 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 308 de persoane confirmate pozitiv, 31 au fost declarate vindecate și externate .

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20”, se arată într-un comnuicat al Instituției Prefectului.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker