Sport

Care derby? Vâlcea, ruptă în bucăţi la Sala Sporturilor!

Ceea ce se anunţa a fi derby-ul etapei a treia în Liga Naţională de handbal feminin, meciul de sâmbătă dimineaţă, de la Sala Sporturilor, dintre câştigătoarea Cupei şi a Supercupei, Gloria Buzău, şi vicecampioana României, SCM Rm. Vâlcea, s-a transformat într-un simplu joc de-a şoarecele cu pisica.

Fără să strulucească precum în startul sezonului, dar făcând ceea ce ştie şi ştiind foarte bine ceea ce face, Gloria s-a impus categoric, 25-21 (14-10), scorul final fiind însă unul mincinos! În faţa unor umbre ale Vâlcii, unde vânzoleala din lot şi de pe banca tehnică din ultimul timp nu avea cum să nu lase urme, echipa buzoiană a avut, cu două minute înainte de final, şapte (!) goluri avans, 25-18, doar relaxarea fetelor lui Aurelian Roşca făcând ca oltencele să mai salveze coşmarul trăit la Sala Sporturilor.

Alina Czeczi, cu 9 goluri (6 din aruncări de la 7 metri), a fost principala marcatoare a Gloriei, care a acumulat, în urma victoriei de sâmbătă, şase puncte şi se pregăteşte acum de următoarea partidă, miercuri, în deplasare, cu nou promovata CSM Deva.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker