Sport

Cantonament la bulgari pentru Metalul. Presiunea e pe Vali Stan

Nici n-au intrat bine în vacanță, că au anunțat deja datele calendarului de vară. Metalul se va reuni pe 10 iunie, urmând să plece în cantonament abia după o lună de pregătire. Zece zile ar urma să dureze pregătirea centralizată de pe pământ bulgăresc, interval de timp în care alb-albaștrii vor programa și câteva meciuri de verificare. Conform calendarului făcut public, 13, 16 și 19 iulie ar fi zilele rezervate pentru meciuri amicale, urmând ca pe 20 iulie delegația Metalului să revină la Buzău. Până la plecarea în cantonament, vor exista și unul sau două meciuri de pregătire, datele urmând a fi stabilite. Anul trecut, alb-albaștrii se deplasau în cantonament tot la Bansko.

Presiunea e în birouri

Deocamdată, putem vorbi despre un lot subțiat numeric, după ce la finele sezonului au plecat mulți jucători. Cel mai probabil, Vali Stan va începe pregătirea de vară și cu câțiva puști de la grupa Under 19. Chiar după finala de Cupa României, a fost promovat Andrei Biciușcă, un adolescent de perspectivă, născut în 2006, după ce, în anturajul echipei mari se mai aflau câțiva tineri din pepiniera proprie. Antrenorul, împreună cu oamenii din conducere, au la dispoziție cam o lună de zile să reușească înregimentarea unor jucători cu care să atace sezonul viitor. Cu toate că perioada de mercato se întinde până aproape de iarnă, ideal ar fi ca fotbaliștii transferați să efectueze împreună cu restul echipei cantonamentul din Bulgaria.

Momentan, nicio veste în ceea ce privește campania de transferuri, însă, foarte probabil, Vali Stan a întocmit o listă scurtă destul de lungă. Din păcate, cel puțin când vorbim despre jucătorii pe care echipele de ligă secundă și-i pot permite, aria de selecție este mică, iar pretențiile sunt mari. Este unul dintre inconvenientele cu care se confruntă un club cu buget mic precum Metalul, orientat mai degrabă către descoperirea unor fotbaliști cu potențial, decât spre aducerea sportivilor consacrați.

Deocamdată, chiar după încheierea sezonului, alb-albaștrii au anunțat numai numele celor de care s-au despărțit. Portarul George Micle nu va continua la Metalul, dar nici patru fundași nu vor rămâne, Ciprian Perju, Bogdan Panaite, Darius Grosu și Marian Manea. La mijlocul terenului, conducerea trebuie să caute și să găsească înlocuitori pentru Charles Acolatse, Eduard Rusu și Alin Manea, ei precizând că nu vor să rămână, ci să caute noi angajamente.

De altfel, doi tineri, Dragoș Lazăr și Ianis Croitoru, se vor întoarce la formațiile de care aparțin, la Gloria Buzău, respectiv Farul Constanța. Tot la capitolul plecări a fost trecut și Ionuț Pelivan.

Articole similare