Sport

Când vor începe handbalistele noul sezon. Debutul, în Final Four-ul Cupei Românei

După ce a fixat datele de start ale viitoarelor ediții ale Ligilor Naționale, 19 august la masculin și 27 august la feminin, Federația Română de Handbal a stabilit și perioada în care se vor disputa turneele finale ale Cupei României, competiție de asemenea întreruptă în primăvară din cauza pandemiei de ­coro­navirus. Astfel, în ultima ședință a Consiliului de Administrație, desfășurată tot în regim de video-conferință, federalii au aprobat datele de disputare a partidelor din cea de-a doua competiție internă, sezonul 2019-2020. La feminin, Cupa se va relua cu ultimele două sferturi de finală care mai rămăseseră de disputat, SCM Rm. Vâlcea – Dunărea Brăila și CSM București – CSM Slatina, programate pe 20 august. Turneul final, așa numitul Final Four, la care handbalistele buzoiene sunt deja calificate, după victoria de la Sala Sporturilor cu Minaur Baia Mare, alături de Rapid București, a fost programat pe 22 și 23 august. O problemă ar fi organizarea fazei finale, evitată din cauza costurilor ridicate pe care le presupune. La un moment dat, era vorba ca ultimul act să fie găzduit de Sala Sporturilor din Rm. Vâlcea.

La masculin, Final Four-ul Cupei, a cărui organizare a fost adjudecată de Dobrogea Sud Constanța, va avea loc pe 15 și 16 august, primele meciuri fiind Dinamo București – CSM Bacău și Politehnica Timi­șoara – Dobrogea Sud Constanța.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker