Politic

Când se întoarce Elena Udrea în țară. Direct la Târgșor

Elena Udrea va fi adusă în țară în această săptămână, în condițiile în care procedurile de extrădare trebuie finalizate în cel mult 10 zile de la data deciziei definitive a instanței din Bulgaria, a declarat, miercuri, ministrul de Interne, Lucian Bode.

„În urmă cu câteva ore, am primit o solicitare din Bulgaria pentru a realiza procedurile de extrădare până pe 20 iunie. În acest sens, se analizează un plan de preluare, locaţie, mod de deplasare şi aşa mai departe şi până în data de 20 iunie structurile statului român abilitate în acest sens vor proceda la preluarea şi transferul la o unitate a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”, a afirmat Bode. Întrebat dacă este posibil ca aceste proceduri să fie grăbite, ministrul de Interne a spus că procedurile de extrădare se vor face până în 20 iunie: „Nu pot spune ziua, dar lucrurile nu sunt extrem de complicate din ce am înţeles eu de la colegii mei din MAI, aşadar se va întâmpla în zilele următoare”.

Curtea de Apel de la Sofia a decis, vinerea trecută, ca fostul ministru al Turismului Elena Udrea, aflată în arest în Bulgaria, să fie adusă în România pentru a executa pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul Gala Bute. Potrivit procedurii, Poliția Română, în colaborare cu autoritățile bulgare, trebuie să stabilească o dată pentru predarea Elenei Udrea și preluarea sub escortă de către autoritățile judiciare din România. Polițiștii români ar urma să o preia pe Udrea de la Ruse și să o aducă în țară pentru a fi încarcerată.

După ce va fi predată autorităților din România, Elena Udrea va fi dusă la Penitenciarul de femei Ploiești – Târgșorul Nou, mai intâi pentru perioada de carantinare-observare, timp de 21 de zile, anunță Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP).

Elena Udrea a fugit din România în 7 aprilie, cu câteva ore înainte ca instanța supremă să pronunțe soluția definitivă de condamnare în dosarul Gala Bute. Potrivit agenţiei bulgare de presă BTA, Elena Udrea a fost reţinută în apropierea punctului de frontieră Kulata, la graniţa Bulgariei cu Grecia, în urma unei solicitări urgente a Poliţiei Române de a opri un vehicul care intrase în Bulgaria. La cererea autorităţilor române, aceasta a fost reţinută pentru 24 de ore pentru a o împiedica să părăsească ţara sau să fugă, ulterior fiind arestată preventiv.

La jumătatea lunii aprilie, tribunalul districtual din Blagoevgrad a aprobat punerea în executare a mandatului european emis pe numele ei şi extrădarea în România. Elena Udrea a atacat decizia la Curtea de Apel din Sofia.

Elena Udrea, unul dintre cei mai puternici oameni de la vârful statului în mandatul de președinte al lui Traian Băsescu – mai are pe rolul instanțelor două dosare. Într-unul dintre procese – privind finanțarea campaniei electorale de la alegerile din 2009 – a fost condamnată în martie 2021, în prima instanță, la 8 ani de închisoare, alături de Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare