de Diana PARPALEA
Pe un meleag înconjurat de ape și pești se ivește o mână de oameni care trăiește din gâlcevi. Se ceartă, se bat și se amenință că se omoară pentru că se plictisesc. E mai mult decât lipsa de activitate dintr-un oraș mic, pentru că în acest caz nu au unde să evadeze, poate doar în larg. Astfel, mărginiți de curenți marini, lumea lor este într-o perpetuă tensiune cauzată de probleme mult prea insignifiante pentru restul, dar complet vitale pentru ei. 
În adaptarea propusă de Vlad Trifaș, „Gâlcevile din Chioggia”, după Carlo Goldoni, de la Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, avem un mic contur al acestei lumi, care nu are nimic altceva de făcut decât să caute iscoadă chiar și în cele mai mici gesturi. Spectacolul este un haos complet ordonat, în care instinctele primare rămân neafectate. În acest mic oraș, se întâlnesc dorințe și obsesii, gelozii și orgolii, toate la puterea a cincea. Adulți în toată firea, capătă superputeri adolescentine, ca atunci când hormonii o iau razna după fete și băieți. Astfel, spectacolul se transformă într-un mod foarte bine regizat într-un joc – de-a șoarecele și pisica. Se aleargă, se trag de păr și de coadă, toate din cauza unei nenorocite felii de dovleac copt oferit cui nu trebuie.
Este o adaptare foarte bună pentru că te ține angrenat timp de o oră și jumătate. Pentru a face un spectacol contemporan se pare că nu ai nevoie neapărat de un subiect preluat din timpurile noastre, nici de proiecții video, holograme, Imaping. Regizorul Vlad Trifaș arată faptul că e de ajuns o minte creatoare tânără și dornică de căutări în traista magică a artelor pentru a le refolosi și îmbunătăți.
Toate acestea nu ar fi fost la fel fără decorul și costumele semnate Mihai Androne și Maria Alexandra-Ivan. Cei doi au reușit să creeze pe scenă lumea unui oraș marin, rupt parcă dintr-o carte. Sunt elemente vizuale care dau veridicitate poveștii și care, parcă, oferă puțină umanitate spațiului.
În roluri culese și alese, fiecare actor își are personajul său de interpretat, care mai de care mai nervos. Theodora Sandu (Checca) este o copilă sofisticată care așteaptă finalul unei povești, indiferent cum e el. Poate că îi mai trebuie doar puțin curaj. Mihaela Mardare (Lucietta) e opusul Theodorei, fiind un vulcan emoțional de toate tipurile. Otilia Pătrașcu (Libra) e oaza de calm dintr-un ocean învolburat. Ioana Farcaș (Oresetta) joacă un rol matur, dar se folosește pe cât poate de ludic. Iar Mihaela Aldea (Pasqua) pare singura dintre femei dispusă să oprească gâlcevile, păstrând o neutralitate în comportament. Bogdan Farcaș (Titta Nane) nu este doar dinamic pe scenă, dar este înzestrat și cu foarte mult talent. Gesturi, comportament, ci nu dat din mâini degeaba. Forța interioară este cea care-l face să iasă în evidență, să aibă umor și să transmisă ce e de transmis. Andrei Radu (Toffolo) nici nu putea fi mai bine distribuit, și nu doar pentru că arată ca personajul, ci pentru că are o candoare pe care o folosește cum știe el mai bine pe scenă. Alin Teglas (Beppe) ar trebui doar să se mai urce pe pereții din teatru, că în rest le-a făcut pe toate.
Spectacolul este un pachet complet, dar cel mai important nod este umorul. Se râde din prima secundă, până în ultima secundă când se face heblu în sala de spectacol. Dar nu se râde prostește, la cioace sau șiretlicuri, ci se râde cu adevărat, sincer. Și cred că în ziua de azi e greu să mai găsești umor de calitatea pe scenă.
„Gâlcevile din Chioggia” a încheiat ultima seară din Festivalul Săptămâna Teatrului Tânăr, ediția a VIII-a, cu aplauze fără sfârșit pentru minutele de bucurie oferite în sala de spectacol de la Teatrul „George Ciprian” din Buzău.
