Sport

Când află FC Buzău cu cine va juca în optimile Cupei

FRF a stabilit data tragerii la sorţi a meciurilor din optimile de finală ale Cupei României. Evenimentul  va avea loc marţi, 5 octombrie, de la ora 15.30, la Casa Fotbalului, şi va fi transmis în direct pe YouTube FRF TV şi Facebook Cupa României. Trage­rea la sorţi a optimilor de finală ale Cupei României se va face ţinând cont tot de urne, cum s-a întâmplat şi la stabilirea meciurilor din 16-imi. Cele două urne au fost decise pe baza echipelor ­ca­lificate în sezonul trecut în faza optimilor. Formaţiile calificate atunci în opt-imi şi prezente acum în competiţie au făcut parte din Urna A la tragerea la sorţi, iar restul au fost repartizate în Urna B. Acum, în 16-imi, dacă o echipă care a fost în Urna B a eliminat o echipă din Urna A, atunci aceasta i-a luat locul în Urna A. Au fost şi cazuri în care echipele din Urna B au avut meci direct (Şomuz Fălticeni – FC Vo­luntari, Farul – Sepsi, FC Buzău – Academica Clinceni, CS Mioveni – Rapid, CA Oradea – FC Hermannstadt), astfel că acestea vor face parte la următoarea tragere la sorţi tot din Urna B. Pentru optimile de finală, au urcat în Urna A din Urna B FC Argeş, ACSO Filiaşi, Minaur Baia Mare şi U Craiova 1948. FC Buzău va face parte la tragerea la sorţi din Urna B şi nu le va putea întâlni, deci, pe FC Voluntari, Sepsi, Hermannstadt şi Rapid Bucureşti. În Crâng ar putea veni FCSB, Universitatea Craiova sau Dinamo.

Urnele pentru tragerea la sorţi a optimilor

URNA A: FCSB, Universitatea Craiova, Chindia Târgovişte, Gaz Metan Mediaş, Dinamo Bucureşti, Dunărea Călăraşi, Politeh­nica Timişoara, FC Argeş, ACSO Filiaşi, Minaur Baia Mare şi U Craiova 1948

URNA B: FC Voluntari, Sepsi Sf. Gheorghe, FC Hermannstadt, Rapid Bucureşti şi FC Buzău

Jocurile din optimile de finală se dispută în perioada 26-28 octombrie, în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. Dacă sunt meciuri care urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalaţie de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condiţiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker