Actualitate

Calendarul Zilei – 26 martie

Credincioșii creștin-ortodocși sîrbătoresc Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, iar cei romano-catolici îl celebrează pe Sfântul Emanuel.

  • 1889 – S-a născut pastorul şi filologul de naţionalitate germană Oswald Gustav Kisch, membru de onoare al Academiei Române. (m. 1 iun. 1938)
  • 1895 – A apărut, la Bucureşti, săptămânalul „Moş Teacă. Jurnal ţivil şi cazon”, revistă umoristică şi literară condusă şi editată de Anton Bacalbaşa (1895-1898), apoi de George Ranetti (1899-1900).
  • 1913 – A murit, la Leipzig, poetul Panait Cerna. (n. 13/25 sept. 1881)
  • 1923 – Parlamentul României a votat Constituţia României Mari, promulgată prin decret la 28 martie şi publicată la 29 martie. (26-27)
  • 1923 – S-a născut Valentin Lipatti, eseist şi traducător. (m. 25 mart. 1999)
  • 1926 – S-a constituit Federaţia Română de Box.
  • 1931 – S-a născut poetul şi traducătorul Mircea Ivănescu. (m. 21 iul. 2011)
  • 1931 – S-a născut regizorul George Cornea. (m. 14 apr. 2017)
  • 1932 – S-a născut pictorul Ion Nicodim. (m. 15 mart. 2007)
  • 1937 – S-a născut Cristian Ţopescu, comentator sportiv de radio şi de televiziune, senator PNL de Bucureşti (2008-2012). (m. 15 mai 2018)
  • 1949 – S-a născut Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, s-a născut la Lausanne, în Elveţia, la 26 martie 1949. Este prima fiică a regelui Mihai (1921-2017) şi a reginei Ana (1923-2016) ai României şi s-a născut în exil, după ce regele Mihai a fost obligat să abdice în 1947. A fost desemnată Principesă Moştenitoare în anul 1997 şi Custodele Coroanei române în anul 2007. Şi-a petrecut primii ani din viaţă în Marea Britanie şi Elveţia, înconjurată de afecţiunea părinţilor, a bunicii sale, regina mamă Elena şi a celor patru surori: Elena, Irina, Sofia și Maria. Copil fiind, şi-a petrecut lungi perioade de timp în Italia, la regina mamă Elena şi multe vacanţe în Danemarca, la bunicii din partea mamei. A mers la şcoală în Italia, Elveţia, apoi în Marea Britanie, la un internat, apoi, întoarsă în Elveţia la vârsta de 14 ani, urmează Liceul Francez, perioadă în care Filosofia a fost una din materiile sale preferate. După susţinerea Bacalaureatului Francez, a petrecut un an în Italia, alături de bunica sa, regina Elena, în reşedinţa acesteia de lângă Florenţa – Vila Sparta. „Regina Elena a fost ghidul meu spiritual, mentorul meu, steaua călăuzitoare. Ea m-a învăţat multe despre viaţă, mi-a deschis ochii către tot ce este frumos şi bun pe lume”, afirmă Majestatea Sa Margareta. S-a înscris apoi la Universitatea din Edinburgh, Scoţia, unde obţine, în 1974, licenţa (M.A.) în Sociologie, Ştiinţe Politice şi Drept Public Internaţional. Între 1974 şi 1983 activează ca cercetător în cadrul mai multor universităţi britanice, specializându-se în sociologie medicală şi sănătate publică, apoi lucrează pentru agenţii din cadrul Naţiunilor Unite, în special OMS şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA). Proiectele sociale în domeniul sănătăţii publice în care s-a implicat au purtat-o în toate colţurile lumii, în Africa şi America Latină, şi, astfel, a luat contact cu suferinţele şi neajunsurile comunităţilor defavorizate, iar această experienţă va reprezenta începutul unui drum în slujba umanităţii, pe care îl urmează până astăzi. După 12 ani petrecuţi în Scoţia, în 1983 se mută în Italia, la Roma, unde câştigă un post în cadrul Naţiunilor Unite. A lucrat mai întâi în cadrul Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), unde s-a ocupat de probleme legate de dezvoltarea rurală, iar trei ani mai târziu s-a alăturat Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD), unde s-a ocupat de relaţia cu organizaţiile neguvernamentale şi a oferit asistenţă în strângerea de fonduri pentru programele IFAD. „În august 1989, când devenea evident că ceva avea să se schimbe în sfârşit în Europa de Est, Majestatea Sa Margareta părăseşte Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a se dărui cauzei României, lucrând alături de tatăl său. În 1990 a înfiinţat împreună cu tatăl său, regele Mihai, Fundaţia Regală Margareta a României, organizaţie caritabilă, prin intermediul căreia şi-a propus să contribuie la o schimbare în bine în viaţa celor mai vulnerabili români – bătrânii, copiii abandonaţi, familiile în dificultate – şi să dea o şansă în plus tinerilor talentaţi. De-a lungul anilor ’90, Majestatea Sa Margareta a avut ca preocupare principală atât strângerea de fonduri în străinătate pentru Fundaţie, cât şi implicarea într-o serie de evenimente şi angajamente publice în care l-a reprezentat adesea pe tatăl său. În anii 1997 şi în 2002, Majestatea Sa Margareta a fost alături de regele Mihai în turneele pe care acesta le-a întreprins în numeroase ţări din Europa, dar şi în Statele Unite şi Canada, pentru a susţine integrarea României în NATO. În 1994, într-unul din orfelinatele pe care le-a vizitat, Margareta, Custodele Coroanei, l-a cunoscut pe Radu, astăzi Principele Radu al României. Cei doi s-au căsătorit în 1996. Din 2001, Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu locuiesc la Palatul Elisabeta din Bucureşti şi îşi desfăşoară angajamentele publice în Capitală, în ţară şi în străinătate. Majestatea Sa Margareta este Preşedintele Fundaţiei Regale Margareta a României, al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, al Asociaţiei pentru Dezvoltare Durabilă Savârşin şi preşedinte de onoare al Fundaţiei Atletismului Românesc.
  • 1951 – S-a născut fotbalistul şi antrenorul Costică Ştefănescu. (m. 20 aug. 2013)
  • 1958 – A murit psihologul Florian Ştefănescu-Goangă, membru corespondent al Academiei Române. (n. 5 apr. 1881).

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker