Actualitate

Calendarul Zilei – 21 martie

Credincioșii ortodocși îl pomenesc  pe Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul, iar cei romano-catolici pe Sf. Nicolae de Flüe.

  • Ziua Olteniei
  • „Nawrez” („Sărbătoarea Sosirii Primăverii”), pentru membrii minorităţii tătare turco-musulmane. Nawrez sau Nevruz este o sărbătoare foarte veche, în cadrul căreia musulmanii celebrează sosirea primăverii astronomice și marchează, prin tradiții și obiceiuri transmise de părinți și bunici, echinocțiul de primăvară, pentru a duce mai departe moștenirea culturală și spirituală. „Este o sărbătoare foarte veche, în care se celebrează Anul Nou și sosirea primăverii. Femeile pregătesc casa și curtea în întâmpinarea Nawrez-ului și gătesc diferite mâncăruri tradiționale. Se vopsesc ouă, existând și o vorbă precum că, până nu cade coaja de ou pe jos, nu vine primăvara. Bărbații merg la geamie și se roagă pentru un an îmbelșugat, iar la întoarcere, prin faptul că aduceau vestea acasă, <oficializau< sosirea primăverii”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Meryem Mambet, președintele Asociației Agiacai Saladin. Toți membrii familiei se adună la masă de Nawrez, iar bucatele sunt dintre cele mai alese. Această zi poate fi sărbătorită și în natură, iar musulmanii se bucură de faptul că vine sărbătoarea și susțin spectacole artistice, în cadrul cărora cântă și dansează, am aflat de la Filiz Ismail, președintele Comisiei de Femei a Uniunii Turce din România. Ea spune că se vopsesc și ouă cu frunze de ceapă, cu această ocazie, astfel încât totul să fie cât mai natural. Cu două săptămâni înainte de sărbătoare, musulmanii pun grâu la încolțit, pentru ca fiecare familie să aibă primăvara în casă. De asemenea, de Nawrez, copiii îmbrăcați cu haine noi, merg să colinde prietenii, vecinii și rudele. „Cei mici merg cu colindul la vecini și la rude, cu ocazia acestei sărbători. Ei împodobesc o creangă de copac înmugurită cu flori de primăvară. Aceasta este denumită <Nawrez bayragı> în tătară, care înseamnă steag. Fiecare dintre cei colindați primesc flori și, la rândul lor, adaugă la acea creangă, diferite obiecte, precum batiste, marame, batice și le dăruiesc copiilor ouă vopsite, fructe, dulciuri sau bani”, a precizat Meryem Mambet, președintele Asociației Agiacai Saladin. „Nevruz/ Nawrez este o sărbătoare echinocțială cu dată fixă, 21 martie, de origine preislamică. Era numită și Gündönümü (întoarcerea zilei), pentru că din acest moment ziua începe să crească. În trecut, această zi marca începutul sezonului agrar. Dintre practicile asociate acestei zile amintesc colindatul sau vestitul primăverii. Tinerii, în special băieții, interpretau cântece de Nawrez (Nawrez cirı) în gospodăriile sătenilor, având ca instrumentar un steag (Nawrez bayragı) format dintr-o ramură de arbore, împodobită progresiv cu flori de primăvară, monede, batiste, ștergare și alte țesături decorative. Tinerii ofereau gazdelor flori, oferindu-li-se în schimb dulciuri și bani”, spune cercetătorul Alexandru Chiselev, din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Gavrilă Simion din Tulcea. Nawrez este și sărbătoarea închinată focului și purității, spune Meryem Mambet. „Această zi coincide, conform calendarului solar iranian, cu prima zi a Noului An. Nawrez sau Nevruz se traduce prin nev- <nou> și ruz- <zi>, cu înțelesul de <ziua cea nouă>. Prin chiar etimologia cuvântului, sărbătoarea implică ideea de renaștere, de reînnoire, de început al unui nou ciclu”, spune Meryem Mambet, președintele Asociației Agiacai Saladin.
  • 1821 – Tudor Vladimirescu a intrat în Bucureşti, în fruntea oastei de panduri.
  • 1849 – S-a născut scriitorul Dumitru C. Ollănescu-Ascanio, membru titular şi vicepreşedinte (1898-1900; 1903-1906) al Academiei Române. (m. 20 ian. 1908)
  • 1877 – Un detaşament militar otoman trece Dunărea, la Bechet; după jefuirea oraşului şi a împrejurimilor se retrage. Acţiunea a marcat începutul unor acte de ostilitate turceşti asupra unor localităţi române.
  • 1882 – A murit Constantin Bosianu, jurist şi om politic, membru de onoare al Academiei Române. (n. 10 febr. 1815)
  • 1884 – A murit omul politic Constantin A. Kretzulescu (Creţulescu), membru de onoare al Societăţii Academice Române. (n. 22 mai 1809)
  • 1902 – S-a născut istoricul de artă Virgil I. Vătăşianu, membru titular al Academiei Române. (m. 14 nov. 1993)
  • 1910 – S-a născut actorul Ştefan Ciobotăraşu. (m. 27 aug. 1970)
  • 1913 – A murit istoricul Constantin Erbiceanu, membru titular şi vicepreşedinte al Academiei Române (1904-1907). (7/20) (n. 5 aug. 1838)
  • 1915 – S-a născut Călin Gruia, prozator şi poet. (m. 9 iul. 1989)
  • 1927 – A murit prozatorul Constantin Sandu-Aldea, membru corespondent al Academiei Române. (n. 14 nov. 1874)
  • 1928 – S-a născut pianistul şi compozitorul Valentin Gheorghiu. (m. 17 iul. 2023)
  • 1943 – S-a născut biochimistul Doina-Lucia Popov, membru titular al Academiei Române (2011).
  • 1952 – S-a născut poetul Ioan Moldovan.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker