Sport

Calcule optimiste. Când ar putea începe Ligile a 4-a și a 5-a din fotbalul județean

Restart pregătit și în fotbalul județean, întrerupt în luna martie, odată cu declararea stării de urgență. Asociația Județeană de Fotbal își dorește ca cele două eșaloane de seniori pe care le organizează, Ligile a 4-a și a 5-a, să pornească din nou la drum în a doua jumătate a lunii viitoare, pe 22 și, respectiv, 29 august. Aceste date se află însă sub rezerva unei posibile amânări, în funcție de situația existentă și de măsurile ce ar putea fi impuse de autorități. În principiu, Asociația Județeană de Fotbal a stabilit cum va arăta viitoarea ediție a campionatului Ligii a 4-a – după un sezon practic compromis din cauza pandemiei de coronavirus-, suspendat definitiv săptămâna trecută, în urma unei decizii luate de Comitetul de Urgență, care a și desemnat-o, totodată, pe CSM Rm. Sărat drept noua campioană județeană. Eșalonul 4 ar urma să debuteze pe 22 august, cu o singură serie de 18 echipe, doar cele care vor primi licență, ceea ce înseamnă că inclusiv formații care au activat în ultima ediție în Liga a 5-a pot emite pretenții de participare. Patru sunt însă condițiile obligatorii pentru ca un club să intre în posesia licenței:

  1. Să dețină în proprietate sau chirie un teren omologat pentru Liga a 4-a;
  2. Să nu aibă datorii către AJF;
  3. Să se înscrie în campionat cu două echipe de juniori (U19 în deschidere și U15);
  4. Să aibă antrenor cu licența C UEFA. Echipele care nu au antrenor cu Licența C pot face dovada că acesta este înscris la cursul care se va organiza în luna august

Totuși, în cazul în care numărul echipelor care vor îndeplini condițiile va fi mai mare de 18, se va lua în calcul și criteriul sportiv. Dar este posibil și ca numărul să fie mai mic. „Dacă nu găsim 18 echipe, luăm în calcul și o serie de 14 sau chiar de 12 echipe. Oricum, era un obiectiv al nostru”, a spus președintele AJF Buzău, Adrian Petre. Dosarele pentru licențiere se depun până la data de 5 august, la sediul AJF Buzău, iar pe 10 august vor fi anunțate echipele care îndeplinesc condițiile de participare în viitorul campionat al Ligii a 4-a.

Liga a 5-a, pe 29 august

O săptămână mai târziu după preconizatul debut al Ligii a 4-a, pe 29 august, ar urma să ia startul și Liga a 5-a. În principiu, după același sistem competițional, cu trei serii a câte 12 echipe, dar numărul nu este bătut în cuie, asta și pentru că rămâne de văzut câte echipe vor îndeplini crietiile de participare pentru Liga a 4-a.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker