Înainte de a trece la temă, poate cea mai mediatizată în ultima vreme, vreau să fac o precizare: când scriu aceste rânduri, nu știu ce impresie a lăsat garnitura propusă de premierul desemnat, Natalia Gavriliță, „monștrilor sacri” din Parlamentul Republicii Moldova și cum a procedat Legislativul după prezentarea Programului de guvernare. Acest lucru însă nu-mi îngrădește dreptul de a mă da cu părerea referitor la candidaturile propuse spre a fi (ne)votate, iar principalul motiv pentru a-mi pune ai mei cinci bănuți constă în faptul că, la umila mea părere, miniștrii propuși spre sacrificare (cu siguranță!) reprezintă (probabil) scheletul unui cabinet de miniștri „pe bune”, care ar putea fi propus după alegerile parlamentare anticipate, indiferent când acestea vor avea loc.
Dacă e să mă refer la componența nominală a miniștrilor propuși de doamna Natalia Gavriliță, îmi permit să nu fiu de acord cu acei care s-au grăbit să facă comentarii acide la adresa unora dintre candidați – vedeți Dumneavoastră, acestea nu sunt persoane bine cunoscute – pe de o parte, sau nu au experiența cuvenită în cutare sau cutare domeniu. Nu de alta, dar decât să ai o experiență negativă (nocivă) și să te consideri mare mahăr, mai bine să fii mai „crud”, dar cu onoare și demnitate. Până la urmă, ministrul este o persoană politică, un fel de simbol al structurii pe care a conduce, iar principala lui calitate este priceperea în ceea ce privește alegerea echipei, care va implementa în viață programul de guvernare. De altfel, să nu se supere nimeni, dar am avut multe guverne cu nume sonore, care și astăzi ne mai mozolesc ochii în diferite ipostase (și nu se lasă duși din ceea ce se numește „viața publică) și… mare brânză nu au făcut. Ba dimpotrivă, au venit la guvernare îngâmfați și pe cai albi, dar au plecat în anonimat și cu codița între picioare. Ce-i drept, nu pot pune mâna în foc pentru toți candidații înaintați de această dată și nu consider că toți cei propuși, in-corpore, merită ceea ce li s-a propus, dar îmi dau bine seama că la desemnare s-a ținut cont și de faptul că guvernul propus nu va trece și ulterior s-ar putea schimba unele candidaturi cu altele mai bune.
Apropo, nu știu ce credeți Dumneavoastră, dar vreau să menționez seriozitatea cu care și-a ales echipa doamna Gavriliță și să accentuez faptul că premierul desemnat a continuat politica de cadre a doamnei Maia Sandu, care, declarativ, ar fi pentru respingerea cabinetului propus, dar în realitate este gata să meargă cu acest cabinet mai departe decât săptămâna aceasta, fiindcă nimic nu este bătut în cuie – politicienii de pe malul Bâcului în repetate rânduri au spus una, dar au făcut alta. Să zicem, Igor Dodon a declarat sus și tare că fracțiunea PSRM își dorește pe bune alegeri parlamentare anticipate și că va vota împotrivă premierului propus și echipei sale, dar poate cineva să fie convins sută la sută că liderul va fi ascultat de „subalterni”? – ce-ați zice, de exemplu, dacă socialiștilor din parlament, spre deosebire de liderul, aflat acum pe tușe, atât de tare le va fi pe plac Programul de guvernare propus de Gavriliță și K, încât să voteze, alături de colegii de alianță informală? Sau cine poate spune, garantat sută la sută, că în turul doi aceeași socialiști, secondați de aceiași colegi de alianță informală, nu vor veni cu candidatura lor, mai cu seamă că matematic stau bine? Să ne aducem aminte, bunăoară, de declarațiile din ultimul timp ale Marinei Tauber, care afirmă pe unde apucă că au și ei (cine anume?) un candidat bun la șefia guvernului, dându-ne de înțeles că este posibil să avem un guvern al acestei opoziții informale, dar atât de bine conturate. Nu este exclus nici faptul că doamna Maia Sandu ar putea avea același scenariu de care a avut parte Klaus Iohannis și cabinetul lui Ludovik Orban – să guverneze având în coaste un legislativ ostil.
În fine, să considerăm că ceea ce ați citit mai sus au fost niște presupuneri greșite și că toată lumea s-a ținut de cuvânt. În acest caz, îmi imaginez cum până la (ne)votare a fost „ciuruit”, fără nici o vină (fiindcă nu poți aprecia un om, darămite o echipă întreagă, înainte de a cunoaște de ce acesta-aceștia sunt în stare), premierul înaintat de Maia Sandu și candidații propuși de Natalia Gavriliță. Și îmi mai imaginez cum multă lume din parlament s-a dat în spectacol, arătându-și mușchii, incompetența și lipsa celor șapte ani de acasă. Dar aceasta este o altă temă de discuții…
