Actualitate

Buzoienii, invitați să exploreze cinci obiective din municipiu

Sâmbătă, 4 septembrie, Primă­ria municipiului Buzău, împreună cu Centrul Cultural ,,Alexandru Marghiloman” dă startul unui circuit-concurs pentru explorarea a cinci obiective de patrimoniu din Buzău: fosta Uzină Electrică, Palatul Comunal (în prezent sediul Primăriei municipiului Buzău), Vila Albatros (în prezent sediul Centrului Cultural ,,Alexandru Marghiloman”), Palatul de Justiție (în prezent sediul Tribunalului Buzău) și Fântâna Publică neoromânească și Ansamblul Episcopal Buzău.

,,Pe 4 septembrie ne trezim cu noaptea-n cap, punem pâine la copt, sare într-un colț și îi primim cum se cuvine pe âcronicaridigitali la Buzău! Se pare că ar vrea să afle toate tainele și comorile de patrimoniu ale orașului nostru, cu care vor începe seria evenimentelor offline marca Cronicari Digitali, (aproape) post pandemică, chiar aici la noi!”, a scris viceprimarul Oana Matache pe pagina sa de Facebook.

Competiția va începe de la Palatul de Justiție (actualul Tribunal de pe B-dul Nicolae Bălcescu), la orele 14.30, iar la final toți participanții vor fi așteptați la Party, în grădina Vilei Albatros. Cei care vor să participe la concurs trebuie să completeze un formular până pe data de 2 septembrie: https://­forms.gle/jPKbSBxNMFyvYgyU9.

Este vorba despre o competiție foto care începe pe 4 septembrie, la 14.30 și se termină pe 5 septembrie, la 14.30. Pe parcursul competiției participanții trebuie să publice cinci postări și cinci Instastories, câte una pentru fiecare obiectiv vizitat. La sfârșitul concursului, participanții vor fi premiați în baza jurizării, astfel: un premiu în valoare de 1.000 de lei, un voucher F64 în valoare de 500 de lei, un voucher eMag în valoare de 500 lei, o Mazda CX 30 timp de un weekend plus combustibil.  De asemenea, vor fi și premii acordate prin random: 10 vouchere eMAG de 100 de lei fiecareși 10 tricouri colecție CD. Câștigătorii vor fi anunțați pe 17 septembrie .

Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei municipiului Buzău și al Centrului Cultural „Alexandru Marghiloman” Buzău. Cronicari Digitali este un proiect Zaga Brand, alături de Institutul Național al Patrimoniului.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker