Economic

Buzoienii continuă să investească în case

În primul trimestru al acestui an s-au eliberat 10.482 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în creștere cu 2,7 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit ultimelor informații ale Institutului Național de Statistică (INS).

Doar în luna martie, le nivelul întregii țări, au fost eliberate 4.390 de autorizații de construire, în creștere cu 23,9 la sută comparativ cu luna precedentă a acestui an și în scădere cu 1,5 la sută față de aceeași perioadă a anului 2021.  Din totalul autorizațiilor de construire se remarcă o pondere mai mare pentru zona rurală, respectiv 67 la sută, semn că românii continuă exodul de la orașe. Față de luna februarie, în prima lună a primăverii s-a înregistrat o creștere cu 848 de autorizații de construire eliberate pentru clădirile rezidențiale. În profil teritorial, această sumă este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Sud-Muntenia (+193 de autorizații), Vest (+177), București-Ilfov (+111), Nord-Est (+101), Nord-Vest (+87), Centru (+66), Sud – Vest Oltenia (+59) și Sud-Est (+54).

În luna martie 2022 se evidențiează o scădere atât a numărului de autorizații de construire, cât și a suprafeței utile totale, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent. În cazul clădirilor nerezidențiale, comparativ cu anul trecut, în martie 2022 s-a înregistrat o scădere a numărului de autorizații de construire și o creștere a suprafeței utile totale (+46,1 la sută).

În trimestrul I 2022 s-au eliberat 10.482 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2,7 la sută faţă de trimestrul I 2021. Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (+127 autorizaţii), Nord-Vest (+111), București-Ilfov (+101), Sud-Vest Oltenia (+47) şi Sud-Est (+19). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (-82 autorizaţii), Vest (-30) şi Nord-Est (-20).

La nivelul județului Buzău au fost eliberate, în luna martie, 56 de autorizații pentru clădiri rezidențiale, pentru o suprafață utilă de 7.975 mp. Autorizațiile pentru clădirile nerezidențiale au înregistrat un număr mai mic în perioada menționată anterior, respectiv nouă autorizații au fost eliberate, pentru o suprafață utilă de 1.146 metri pătrați. Cu toate acestea, comparativ cu luna februarie, în Buzău a fost înregistrată o creștere atât pentru autorizații de construire care vizau clădire rezidențiale, cât și pentru cele nerezidențiale. Chiar dacă numărul autorizațiilor este mai mare, în Buzău se remarcă o scădere a suprafeței utilizate pentru construirea clădirilor. Concret, în luna februarie au fost eliberate 54 de autorizații pentru clădiri rezidențiale autorizate, pentru o suprafață de 8.051 mp, în timp ce pentru clădirile nerezidențiale au fost eliberate doar patru astfel de autorizații, pentru o suprafață de 1.927 mp. 02

 

Articole similare