Politic

Buzoianul Cătălin Predoiu, premier interimar

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a fost desemnat, luni, de către preşedintele Klaus Iohannis să ocupe funcţia de premier interimar, până la instalarea noului Guvern. Administraţia Prezidenţială a anunţat că în cursul zilei de marţi vor avea loc consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a primit luni, 12 iunie 2023, pe domnul Nicolae-Ionel Ciucă, la Palatul Cotroceni, care şi-a înaintat oficial demisia din funcţia de Prim-ministru. În temeiul prevederilor constituţionale, Preşedintele României a luat act de demisia domnului Nicolae-Ionel Ciucă şi a semnat decretul prin care se constată vacantarea funcţiei de Prim-ministru al Guvernului României”, a anunţat, luni, Administraţia Prezidenţială.Sursa citată a precizat că, totodată, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru desemnarea lui Cătălin Predoiu ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat luni că demisionează şi a declarat că, cel mai probabil joi va exista un nou Cabinet.

De asemenea, Administraţia Prezidenţială a anunţat, tot luni, programul oficial al consultărilor care vor avea loc la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Acesta arată că UDMR a fost invitat separat de PNL şi PSD:

  • Ora 12.00: Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal și Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale;
  • Ora 12.30 – Uniunea Democrată Maghiară din România;
  • Ora 13.00 – Uniunea Salvaţi România (USR);
  • Ora 13.30 – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR).

 

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker