Actualitate

Buzoianul care conduce ASE București, inclus în Rotonda Personalităților din Crâng

„Rotonda personalităților buzoiene” din Parcul Crâng s-a îmbogățit, miercuri, cu un nou stejar ce poartă numele unui alt buzoian de marcă. Este vorba despre profesor universitar doctor Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice (ASE) București, care a fost invitat de primarul Constantin Toma să planteze în Crâng stejarul ce îi va purta numele.

Alături de Nicolae Istudor au fost prezenți la eveniment un grup de elevi ai liceului absolvit de acesta, Colegiului Economic, și directorul instituției, Marioara Lungu. Cu acest prilej, rectorul de la ASE le-a explicat elevilor cum decurge admiterea și care sunt be­ne­ficiile absolvirii Academiei de Studii Economice București.

„Aici mă plimbam cu prietenii când eram în liceu”

„Emoțiile pe care le simt astăzi sunt mari, pentru că aici, în Crâng, este parcul în care mă plimbam în copilărie și când eram elev la Liceul Economic. Aici veneam cu prietenii fără să mă gândesc pe atunci că voi ajunge să plantez un pom care să îmi poarte numele. Este pentru mine o amintire plăcută și o mulțu­mire sufletească, pentru că reușesc și eu, prin funcția pe care o dețin, să dau ceva județului care m-a crescut”, a declarat Nicolae Istudor.

Rectorul ASE București a mărturisit că i-a făcut plăcere să contribuie la plantarea stejarului, folosind lopata, pentru că își amintește de anii copilăriei, petrecută la țară, la Grăjdana.

„Mi-a făcut plăcere aceas­tă provocare de a da la lopată și a face mișcare pentru plantarea copacului ce îmi poartă numele. Să știți că eu fac mișcare. Până să vină pandemia, jucam fotbal de două ori pe săptămână. Acum mă plimb prin parc. Ziua de astăzi, cu datul la lopată, mi-a adus aminte de copilărie, când eram elev la școala din Grăjdana și mergeam de cel puțin două ori pe an să plantăm pomi. A fost deci un sentiment plăcut”, a mai declarat buzoianul.

 

„Buzăul face parte dintre primele trei județe care furnizează studenți la ASE”

Nicolae Istudor a mai spus că ASE ca și Poli­tehnica din București, sunt două dintre marile universități în care ajung să studieze foarte mulți elevi buzoieni. Totodată, numărul profesorilor buzoieni care predau în ASE este unul mare.

„În ASE suntem foarte mulți profesori absolvenți de licee buzoiene, în cea mai mare parte sunt absolvenți de Hasdeu. Suntem cam 25 de colegi, toți foarte bine realizați, toți profesioniști, care trebuie să mulțumim școlilor care ne-au crescut. Eu spun că Buzăul are școli foarte bune și trebuie să continue tot așa. Într-un clasament făcut de noi, Academia de Studii Economice, Buzăul face parte dintre primele trei județe care furnizează  studenți la ASE. Și nu doar la ASE. Și la Politehnică sunt foarte mulți absolvenți de Hasdeu care merg la fa­cultate. Asta este o dovadă că școlile buzoiene își pregătesc foarte bine elevii și fac față exigențelor unui învățământ superior de calitate”, a declarat rectorul ASE București.

Reamintim că la înce­putul anului municipalitatea a inaugurat „Rotonda personalităților buzoiene”, un proiect în cadrul căruia, în jurul Obeliscului din Crâng, au fost invitate șase personalități (Dan Puric, Be­none Sinulescu, Florentina Ioniță-Radu, Marius Andruh, Costel Vînâtoru, Greg Scărlătoiu) să își planteze câte un stejar care să le poarte numele. Totoda­tă, au fost plantați alți șase stejari în numele altor [ase personalități buzoiene care nu mai sunt în viață (Vasile Voi­culescu, Pamfil Șeicaru, George Emil Palade, Dionisie Romano, Margareta Sterian, Nicu Constantinescu).

Cine este Nicolae Istudor

Nicolae Istudor s-a născut la 24 martie 1968 în satul Grăjdana, comuna Tisău, județul Buzău. A urmat școala generală în comuna natală, apoi „Liceul economic și de drept admi­nistrativ” din Buzău, pe care 1-a absolvit în anul 1988. A terminat Facultatea de Economia și Ges­tiunea Producției Agricole și Alimentare din cadrul ASE în 1993, ca șef de promoție. Din anul 2000 este doctor în economie. În perioada 2008-2016 a fost prorector al ASE, apoi rector al aceleiași instituții, reales pentru un al doilea mandat în acest an.

A fost director general în Ministerul Agriculturii în perioada 2001-2004 și secre­tar de stat in Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (2004-2005) unde a coordonat Programul SAPARD. Pentru activitatea depusă, Nicolae Istudor a fost distins cu Ordinul Național „Serviciul credincios” în grad de cavaler. Este „Cetățean de Onoare” al Municipiului Buzău.

Sub conducerea sa, Academia de Studii Economice din București a devenit prima universitate din România care a pătruns în selectul „Top 500” al clasamentului cu cea mai mare autoritate din lume, Shanghai Rankingăs Global Ranking of Academic Subjects 2017, pe locul 151-200 al domeniului de profil. În același timp, clasamentul QS World University Rankfngs 2018 a certificat locul 1 ca nivel de angajabi­li­tate a absolvenților ASE în economia din România.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker