Actualitate

Buzoianul care a cerut singur să meargă într-un centru de plasament pentru a putea învăţa şi avea un viitor

La vârsta de 11 ani a cerut singur să meargă într-un centru de plasament pentru că acasă nu avea nicio şansă să înveţe, iar astăzi este elev într-u­nul dintre cele mai bune licee din Buzău, terminând clasa a IX-a cu media 9,61. Povestea buzoianului Răzvan Cercel a fost făcută publică de Europa Fm, în cadrul campaniei „Urmează-ţi visul!”, o campanie care îşi propune să vină în sprijinul unor copii cu poveşti de viaţă speciale.

Răzvan Cercel este clasa a X-a la Colegiul Naţional Pedagogic „Spiru Haret” şi şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în centre de plasament sau la asistenţi maternali. Provine dintr-o familie săracă, având opt fraţi, care locuiesc cu părinţii într-o cocioabă la marginea Buzăului. Mama lui avea 16 ani când l-a născut, iar când locuia cu familia lui ajungea la şcoală foarte rar, în restul timpului muncind ca salahor pe şantier cu tatăl său. A fost crescut de un asistent maternal, lucru care l-a ajutat să înţeleagă ce vrea de la viaţă.

„Am stat cam 24 de ore în frig, singur în parc”  

„Plecasem pentru că acasă nu aveam niciun viitor. Mă gândeam că dacă voi ajunge aici, pot să îmi fac un viitor şi să îi ajut şi pe ei mai mult. – Ziua în care am plecat de acasă a fost destul de dureroasă. Adică am stat cam 24 de ore în frig, singur în parc. La un moment dat, un gardian a venit şi m-a întrebat ce caut acolo. I-am explicat situaţia şi acesta şi-a chemat colegii care m-au dus la centru (…) Nu vreau să judec şi nu sunt revoltat, dar consider că părinţii au o vină. Adică, în condiţiile în care ştii că nu eşti bazat financiar şi nu ai timpul necesar să te ocupi de atâţi copii, poate nu ar trebui să îi faci. Însă nu vreau să judec. Nu vreau să îi acuz pentru ceva”, a declarat Răzvan pentru Europa FM.

Pentru Răzvan centrul de plasament poate oferi cu mult mai mult decât fami­lia în care s-a născut. Acum locuieşte într-un apartament familial şi şi-a propus să se realizeze în viaţă pentru ca într-o zi să încerce să îşi ajute şi fraţii care trăiesc într-o sărăcie lucie.

În cadrul campaniei Europa Fm, Răzvan a mărtu­risit că vrea să intre la Academia de Poliţie şi că nu vrea să fie privit cu milă.

„Nu vreau ca prietenii şi colegii să considere că am nevoie de milă sau ceva de genul. Vreau să fiu consi­derat un copil normal care are aceleaşi şanse”, a mai declarat Răzvan pentru Europa Fm.

Citeşte AICI pe larg povestea lui Răzvan

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker