Monden

Buzoianca Bianca Purcărea, despre cum este să fii fiică de preot

Bianca Purcărea îşi ia în serios rolul de vlogeriţă şi abordează orice experienţă o marchează. De curând, artista distribuită în celebrul musical „Mamma Mia” şi-a exprimat dezaprobarea faţă de atitudinea preotului Vasile Ioana, invitat permanent al emisiunii „Vorbeşte Lumea” de la ProTv. Fiică de preot, buzoianca Bianca Purcărea a abordat iniţial pe Facebook subiectul preotului care le-a explicat telespectatorilor că femeile se împart în două categorii, femeia de casă (protector) şi „femeia arici”, condamnând femeile care se machiază etc.

„Aoleu, părinte, aţi stricat frumuseţe de PR”

„Aoleu, părinte, păi ce-aţi făcut? Aţi stricat frumuseţe de PR… Suntem nişte nefericite toaaate, dar ştiţi de ce? Nu că ne dăm cu rimel şi facem shopping, ci pentru că ştiţi voi, bărbaţii, mai bine ca noi cum să fim femei şi ne e aşa o ciudă! Vorba aia, păcat.. poate nu ştiaţi, dar eu am fost educată de un preot şi am crescut printre preoţi. Cred, totuşi, că am fost o norocoasă (tot într-o bulă privilegiată am ţinut-o toată viaţa) să fiu educată să fiu un om bun, nu sunt o femeie cumva”, a scris pe Facebook Bianca.

Ulterior, buzoianca a simţit nevoia să realizeze un video pe blogul ei pe această temă, explicând de ce nu este de acord cu preotul de la ProTv, ce a învăţat ea de la tatăl ei, preot, şi cum a fost pentru ea în copilărie sa fie „fată de preot”, o mică „Smărăndiţa a popii”, aşa cum îi place să spună.

„După atât timp, nicio femeie nu mai are nevoie de lecţii de la un bărbat, fie el preot, psiholog, psihoterapeut. Am ţinut prea mult capul jos în această ţară, noi, ca femei, încât nu ne ajută aceste lecţii”, a spus Bianca.

„Tata este preot, dar el m-a învăţat cum să fiu om bun, nu femeia societăţii”

„Tatăl meu face parte din categoria acelor taţi care, indiferent ce meserie au, m-a învăţat cum să fiu un om bun şi cum să fiu eu, fiica lui, un om bun, şi nu eu, femeia societăţii, parte a comunităţii şi aşa mai departe. Toţi îşi ima­ginează că fiica de preot trebuie să fie o fată cu baticuţ, o fată neepilată, nemachiată, cu fuste lungi, eventual cu mustăcioară şi care la 26 de ani nu doar că este măritată, ci are şi vreo doi-trei copii. Interesant este că eu nu am întâlnit niciodată această fată (…) Da, fiicele de preot nu sunt doar cu fuste lungi şi mai scapă câte o înjurătură, mai beau un shot de tequila, mai dansează prin cluburi, merg la petreceri…”, a spus Bianca Purcărea în video postat pe blogul său.

Buzoianca a mai mărtu­risit că din cauza acestor idei preconcepute a oamenilor, a evitat mult timp să le răspundă celor care o întrebau ce meserie are tatăl ei.

„Din liceu, am considerat deja că este bine să fiu considerată altfel decât fetele de preot obişnuite, şi când cineva se tot mira că sunt fată de preot şi se uita ciudat, era deja un lucru <comun>. Da, sunt fata lui tata, tata este preot, dar tata m-a învăţat numai lucruri bune, am cu el o relaţie extraordinară. Şi nu prea port fuste lungi, mai merg şi în cluburi, mă dau cu ruj, mai scap câte o înjurătură…”, a mai completat solista trupei Cobzality.

Mărturisirea „păcatelor” copilăriei    

Şi dacă tot s-a referit la minunata perioadă a copilăriei, Bianca şi-a „mărturisit” şi câteva „păcate”, prostioare pe care le-a făcut fiica preotului Purcărea. Artista a dezvăluit că le-a cerut copiilor de la bloc bani pentru spectacolele în care ea cânta.

„Le-am cerut copiilor câte 500 de lei, cât costa o gumă Turbo, pentru a participa la spectacolele mele. Cu banii m-am dus şi am cumpărat pufarine şi pufuleţi pe care ei să le mănânce când eu dădeam spectacol, în care mă prezentam ca Andreea Marin şi cântam piese de la Andre. Ideea e că părinţii copiilor s-au cam supărat, zicând că fata popii cere bani.  Am mai furat căpşuni de la domnul Marcu… Cam astea am făcut, dar în rest am fost cuminte”, a mai spus Bianca.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker