Buzoianca Andreea Răileanu, absolventă de Drept la Sorbona: „Sistemul juridic românesc ar trebui să părăsească mentalitatea de tip-grilă, în care se preferă memorarea și nu raționamentul”

Am cunoscut-o pe Andreea Răileanu în studioul TVSat, când am participat, ca invitat, la o emisiune moderată de maestrul Călin Ghețu. Am aflat atunci că Andreea era elevă a Colegiului Național „B. P. Hasdeu”, la o clasă de Științe Sociale și că, în timpul liber, lucra part-time la respectiva televiziune. Am mai aflat, după ceva timp, de pe Facebook, că după terminarea liceului a reușit să ajungă în redacția de Știri a Televiziunii Române. Am regăsit-o, după ani buni, într-o postare a Universității pariziene Panthéon-Assas, care își promova, și pe rețelele de socializare, studenții la programele de Master. Cu o licență în Drept la Sorbona și cu una, obținută la distanță, la Universitatea București, Andreea Răileanu a parcurs un program de Master în Dreptul Afacerilor Internaționale, iar în prezent este masterand în Dreptul comparat al afacerilor. Vorbește cursiv franceza, engleza și portugheza, dar și spaniola și italiana. A făcut parte, ca stagiar, din echipa de diplomați a Misiunii Permanente a României la Organizația Națiunilor Unite, și spune că, după încheierea programului de Master de la Panthéon-Assas, ar dori să urmeze un program de LLM (Master în drept, program academic sau de cercetare) în Statele Unite.
Despre toate aceste lucruri, despre sistemul de învățământ universitar francez, dar și despre decizia de a se specializa într-un domeniu încă insuficient explorat pe plan internațional, în interviul următor. (C.B.)

Reporter: În ce a constat „aventura” ta în mass-media?

Andreea Răileanu: După anii de liceu, petrecuți în cadrul postului de televiziune TV Sat, drumul meu în mass-media a continuat, pentru o scurtă perioadă, în redacția de știri a TVR, unde am descoperit și partea de teren, pe care nu apucasem să o explorez în cadrul TV Sat. Cu toate acestea, am fost nevoită să pun capăt par­­cursului meu jurnalistic deoarece, la scurt timp, aveam să fiu acceptată la Facultatea de Drept de la Sorbona, iar în fața unei asemenea oportunități mutarea din țară a fost iminentă.

Privesc foarte nostalgic acea perioadă și poate că într-o zi am să reiau această ,,aventu­ră”, indiferent de locul în care mă voi afla.

Rep: De ce ai optat pentru o facultate în străină­ta­te?

A.R.: În clasa a XII-a am început să mă pregătesc pen­tru admiterea la Facultatea de Drept a Universității din București. La acel moment nu-mi doream neapărat să studiez în afară, de altfel nici nu făcusem demersuri în acest sens. Am fost admisă pe unul din vânatele locuri la buget și am urmat un an de zile cursurile Facultății de Drept de la Universitatea din București. La sfârșitul acestui prim an, am fost selectată pentru un program de schimb cu Școala de Drept de la Sorbona, unde am făcut cunoștință cu sistemul lor de educație, care m-a cucerit profund. Mi-am dat seama atunci că sistemul universitar francez mi se potrivește mai mult, cu atât mai mult cu cât aveam o pasiune bine conturată în ceea ce privește Franța și cultura ei. Așa că am decis să-mi reîncep studiile de licență la Sorbona, unde am fost admisă după un serios proces de selecție. Cu toate acestea, nu am renunțat definitiv la Facultatea de Drept din București, am continuat-o și pe aceasta, dar de la distanță.

Rep: Descrie-ne parcursul tău educațional în două dintre facultățile de top ale lumii. În plus, ce înseamnă drept comparat și de ce ai optat pentru această specializare?

A.R.: În Franța sistemul este puțin diferit, în sensul că licența durează trei ani (și nu patru ca în România), după care urmează un prim an de Master. În cazul meu, am obținut licența la Sorbona, după care am făcut un Master 1 în Dreptul afacerilor internaționale în cadrul aceleași universități.

După primul an de Master există o selecție riguroasă a studenților pentru trecerea în cel de-al doilea an. Eu am optat pentru un Master 2 în Dreptul comparat al afacerilor la Universitatea Paris II Panthéon-Assas universitatea rivală a Sorbonei, întrucât nu mi-a plăcut constrângerea pe care aș fi resimțit-o dacă aș fi optat pentru un master de drept francez pur. După cum bine știți, dreptul poate fi foarte diferit de la un stat la altul, astfel încât nu mi-aș fi dorit ca opțiunile mele profesionale să se limiteze doar la spațiul francez. Mereu mi-am dorit să am libertate de decizie în orice timp și spațiu, inclusiv din punct de vedere profesional. Așa că am ales acest Master 2 care îmi permite să dobândesc anumite cunoș­tințe privind și celelalte sisteme de drept, în principiu cel de common-law. De altfel, tot în cadrul acestui program, studenții sunt trimiși să își scrie memoriul în străinătate pentru o perioadă de trei luni, tocmai în scopul de a lua contact cât mai mult cu sistemul de acolo. În principiu, dacă exigențele impuse de Covid-19 îmi vor permite plecarea, eu îmi voi realiza sejurul de research la Universitatea Harvard din SUA.

Rep: Care sunt deosebirile fundamentale între sistemele universitare din România și Franța?

A.R.: Am să mă refer în principal la diferențele privind studiile în domeniul juridic. Ce m-a atras cel mai mult la sistemul francez a fost modul de examinare. Examenele sunt mult mai puțin construite în jurul ideii de a acumula un volum mare de informații și testează mai mult memoria selectivă și utilizarea eficientă a noțiunilor. De exemplu, examenul de barou în Franța se dă cu codurile pe masă. Pentru ei este prea puțin important să știi pe de rost cu punct și virgulă ce spune un articol, e mai important să știi că există și cum să-l aplici. Or, în sistemul românesc e foarte importantă cunoașterea în detaliu a codurilor, căci examenul de barou constă în întrebări de tip-grilă.

Din experiența mea din ambele sisteme de drept, consider fără ezitare că sistemul românesc ar trebui să părăsească această mentalitate de „tip-grilă” pentru că se pune prea mult accentul pe memorarea informației și prea puțin pe raționament. Ba, mai mult, citeam zilele trecute că 49 de studenți au fost exmatriculați de la Facultatea de Drept a Universității din București pentru că ar fi fraudat examenele. Date fiind circumstanțele generate de pandemie, majoritatea examenelor au fost online și au urmat acest tipar de întrebări-grilă. Luarea unor asemenea măsuri este o dovadă clară că genul acesta de sistem eșuează în a-i pregăti pe studenți și că nu face altceva decât să înlesnească frauda.

În ceea ce privește examenele propriu-zise de la Sorbona, ele pot lua, de exemplu, forma unei dizertații, a unui comentariu al unei decizii ale Cour de Cassation jurisdicția de același grad în România este Înalta Curte de Casație și Justiție – sau forma unui caz practic. Subiectele sunt construite în așa fel încât o lucrare nu poate semăna cu o alta, pentru că organizarea ideilor și a raționamentului este proprie fiecărui student. Profesorii francezi sunt foarte exigenți din punctul de vedere al metodologiei, fiecare examen trebuie să fie foarte bine structurat, cerință fără de care un student nu poate obține nici măcar media de trecere. Sistemul de notare este de la 0 la 20, iar notele se dau ceva mai greu decât în sistemul românesc. Profesorii nu au obiceiul să dea nota 20/20, nota maximă oprindu-se în general în jurul notei de 16/20.

Un alt aspect care m-a impresionat a fost să observ că în fiecare an amfiteatrele erau din ce în ce mai goale. Și nu pentru că studenții nu se prezentau la cursuri, ci pentru că la Sorbona un procent extrem de mare de studenți rămân repetenți în fiecare an. Este o metodă de selecție, astfel încât universitățile să se asigure că studenții sunt motivați să rămână în domeniu, dar și că au nivelul necesar să treacă în anul următor. Observăm, deci, o nouă diferență cu sistemul românesc unde „5”-ul primează, motiv pentru care și repetarea unui an este mai degrabă asimilată unui eșec.

Rep: Ce intenționezi să faci dupa încheierea studiilor de master?

A.R.: În acest moment pregătesc examenul de barou în Franța. Sper să pot realiza și un LLM în Statele Unite ale Americii, după care am să încerc să văd ce oportunități profesionale îmi vor apărea. În principiu îmi doresc să devin avocat, însă nu aș respinge nici ideea unei cariere în diplomația multilaterală.

Rep: Revenirea în România este o opțiune?

A.R.: Va fi o opțiune în momentul în care voi considera că am dobândit suficientă experiență încât să aduc o plusvaloare sistemului românesc. N-aș putea să spun pentru moment dacă va fi vorba de o revenire definitivă, n-aș putea să spun nici măcar când va avea loc. Intuiția îmi spune că va exista o revenire, dar e prematur să mă pronunț în ce circumstanțe.

Rep: Ce ne poți spune despre stagiul pe care l-ai realizat în cadrul Organizației Națiunilor Unite din New York?

A.R.: A fost, fără doar și poate, una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit. Pe lângă experiențele personale acumulate în cele patru luni în care am locuit în New York, a fost o onoare să pot lucra cu unii dintre cei mai buni diplomați români în cadrul Misiunii Permanente a României de pe lângă ONU. Am putut să observ cum sunt luate deciziile în cadrul unui for internațional de o asemenea anvergură și să asist echipa de diplomați la diferitele întâlniri bilaterale sau multilaterale din cadrul Adunării Generale și ale Consiliului de Securitate.

Rep: Ce sfat le oferi actualilor elevi, viitori studenți?

A.R.: Îi sfătuiesc să își pună potențialul la încercare în domenii cât mai variate. Și când, în sfârșit, își vor găsi calea, să nu le fie teamă de performanță. Iar dacă fiecare om își va face treaba cât poate el de bine în domeniul lui, el nu va contribui numai la propria-i educație și dezvoltare, ci la a noastră, a tuturor.