Actualitate

Buzoian de 20 de ani rănit grav într-un accident

Un tânăr din Grebănu a ajuns la spital în stare gravă în urma unui accident rutier produs în Galați. Şapte persoane au fost rănite într-un accident produs, miercuri, în localitatea Nicoreşti, judeţul Galaţi, după ce o autoutilitară şi un autobuz cu 30 de pasageri s-au ciocnit. Buzoianul a rămas încarcerat, fiind scos de echipajul specializat şi transportat la spital cu un elicopter SMURD. Conform IPJ Galaţi, accidentul s-a produs la intersecţia Drumului European 581 cu Drumul Judeţean 252. Acolo au ajuns în scurt timp echipaje de la Postul de Poliţie Buciumeni şi de la Serviciul Rutier Galaţi – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, dar şi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi.

„Din verificările preliminarii s-a stabilit că un bărbat, cu vârsta de 48 de ani, din comuna Buciumeni, în timp ce conducea un autobuz, pe DJ 252, a pătruns în intersecţie, moment în care a fost lovit în partea lateral stânga cu partea din faţă a unei autoutilitare, care era condusă de un tânăr de 20 de ani, din comuna Grebanu, judeţul Buzău. În urma impactului, conducătorul autoutilitarei a rămas blocat şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru descarcerare. Întrucât acesta prezenta mai multe leziuni, a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat în stare conştientă la spital.

Totodată, din autobuzul care făcea o cursă regulată Tecuci-Buciumeni şi în care se aflau aproximativ 30 de persoane, au fost rănite 6 femei, cu vârste cuprinse între 24 şi 68 de ani. Acestea au fost preluate şi transportate de ambulanţe la Spitalul Municipal Anton Cincu din Tecuci, pentru investigaţii medicale amănunţite”, relatează news.ro.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker