Economic

Buzăul, record de tranzacții imobiliare în pandemie

La începutul anului 2020 piața imobiliară românească a fost afectată de pandemia de Covid-19, motiv pentru care vânzările au înregistrat scăderi. Astfel, în intervalul ianuarie-aprilie 2020, în Buzău, ca și în celelalte orașe din țară, s-a înregistrat o scădere a vânzărilor imobiliare. Cu toate acestea, Buzăul a reușit să se mențină pe linia de plutire, cu 1.823 de vânzări din ianuarie și până în aprilie. Cele mai multe vânzări s-au făcut în primele cinci luni ale anului trecut în București, Timiș, Ilfov, Cluj, Brașov și Iași, cu un total de circa 82.160 de case, apartamente și terenuri. În total, 160.202 case, terenuri și apartamente au fost vândute în intervalul ianuarie – aprilie 2020. În primele cinci luni ale anului s-a înregistrat o creștere de 2%.

În luna aprilie, pe fondul pandemiei de Coronavirus, s-a simțit o tendință de scădere la nivelul prețurilor apartamentelor care au fost scoase la vânzare în România, conform datelor publicate de cpi.imobiliare.ro. Prețul mediu s-a redus cu 1,7 la sută, la 1.367 euro/mp util, de la 1.397/mp util, cât fusese în luna martie. Ulterior, piața imobiliară a început să își revină, iar luna octombrie 2020 a fost considerată o lună record, la nivel național fiind tranzacționate peste 460.000 de imobiliare. Conform datelor furnizate de cpi.imobiliare.ro, numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au determinat încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a înregistrat cel mai înalt nivel din 2020 în luna octombrie.

Comparativ cu luna septembrie s-a înregistrat o creștere de peste 72% și cu peste 43% față de luna octombrie a anului 2019. Doar în luna octombrie au fost vândute 83.675 de imobile, cu 35.107 mai mult decât în septembrie, potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Cele mai multe imobiliare au fost vândute în Capitală, respectiv 13.623 de imobile, cu 4.737 mai multe în octombrie decât în septembrie.Bucureștiul a înregistrat astfel un procent în creștere cu 53%. Nici Buzăul nu a stat rău la capitolul tranzacții imobiliare.

În luna octombrie a anului 2020, în județ s-a înregistrat o creștere semnificativă a imobiliarelor, cu 1.364 mai multe imobile fiind vândute în luna octombrie, comparativ cu luna septembrie; astfel, Buzăul a fost printre județele care au înregistrat cele mai mari diferențe în luna respectivă. Comparativ cu anul 2019, județul Buzău se află tot în creștere. În luna octombrie a anului 2020 au fost înregistrate cu 1.317 mai multe imobile comparativ cu octombrie 2019.

Creșterea din octombrie vine pe seama numărului de terenuri tranzacționate în ultima perioadă. Conform datelor ANCPI, s-au vândut cu aproximativ 11.400 de terenuri extravilane și cu aproape 16.400 de terenuri intravilane în plus. Astfel, de la 35.231 de imobile vândute în ianuarie și după scăderea drastică din aprilie cauzată de pandemie, când au fost vândute doar 27.021, s-a ajuns în octombrie la un record național, respectiv 83.675 de imobile.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker