Actualitate

Buzăul, locul al treilea pe țară ca procent al persoanelor peste 65 de ani

,,Se știe, coronavirusul este periculos pentru toată lumea, dar este deosebit de periculos mai ales pentru persoanele în vârstă. Românii de peste 65 de ani sunt mai expuși acestui virus, așa încât ne-am gândit că ar fi utilă o <hartă> care să arate care sunt județele cele mai expuse din acest punct de vedere”, arată o analiză HotNews.

Conform acesteia, județul în care seniorii reprezintă aproape un sfert din populație este Teleorman unde, circa 23% din locuitori au peste 65 de ani. În întreaga țară sunt 3,7 milioane de seniori. Ca număr, cei mai mulți sunt în Capitală (aproape 376.000), dar ca pondere în total locuitori Teleormanul este campion. După Teleorman, Vâlcea este pe locul al doilea, acolo unul din cinci locuitori depășind pragul celor 65 de ani. Pe locul al treilea regăsim Buzăul, cu 19,1 % din locuitori având peste 65 de ani, ceea ce înseamnă 88.433 seniori, număr care ne situează pe locul 16 pe țară.

Este drept, potrivit celor mai recente informații furnizate de autorități, Teleormanul era pe locul 23 ca număr al persoanelor depistate pozitiv la coronaviroză, în vreme ce Vâlcea și Buzăul sunt, din fericire, pe ultimele locuri, cu puțin peste 10 cazuri.

,,Este important de reținut că coronaviroza este un serios pericol pentru toți indivizii, nu doar pentru persoanele în vârstă. Boala poate acționa în câteva zile și poate deveni mortală chiar dacă nu ai afecțiuni secundare. Chiar dacă sunteți <asimptomatic> (ceea ce înseamnă că ați contractat coronavirusul deși nu știți asta pentru că nu prezentați simptome), îl puteți transmite cuiva asupra căruia ar putea avea consecințe foarte grave. Este important să arătăm câți români au peste 65 de ani, deoarece aceștia sunt cei mai expuși riscurilor, fără ca acest lucru să însemne că tinerii nu pot fi infectați. Iar autoritățile din județele cele mai expuse din acest punct de vedere ar face bine să ia măsurile necesare. Și să se asigure de respectarea lor”, mai arată analiza HotNews.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker